Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
"De fiecare dată când se apropie Paștele, când se apropie Crăciunul, vine câte cineva și mă întreabă ce să facem să nu pățim nepățite cu ocazia sărbătorilor burții.
Pentru că, vedeți, am schimbat sensul vieții. Nu mai știe nimeni de sărbătoarea sufletului, nu mai știe nimeni de Nașterea Domnului sau de Înviere.
Toți știm că tăiem porcul, tăiem mielul, facem mațul bârnă cu ciocolată, bomboane și ouă roșii.
Înaintea acestor sărbători ale burții se face - de pe vremea când eram obișnuiți cu sărbătorile sufletului - o perioadă de post, de abstinență.
Vedeți, țip într-una, de ani de zile, boala noastră, a noastră, a tuturor, cu mine în frunte, sub diferite forme de manifestare, se cheamă intoxicație cronică voluntară cu mâncare la un sedentar.
În lumea animală din care facem parte, foamea e normală. Anormală e sațietatea, iar noi, de când ne-am născut, trăim în anormalitate.
Singura dată când am mâncat de foame a fost când am fost sugari. Sugarul urlă de foame și mama îi dă sân ca să tacă. Pe urmă am mâncat pentru că ne-au obligat părinții, am mâncat din bișnuință, am mâncat de drag, am mâncat de plictiseală, am mâncat de socializare, de bucurie, de necaz.
Numai de foame n-am mai mâncat.
De când ne-am născut scuipăm contra vântului și ne mirăm că ne vine în nas.
Pentru că foamea e normală în lumea animală din care facem parte, iar sațietatea e o excepție și pentru că noi de când ne-am născut, trăim în anormalitate, omenirea, în înțelepciunea ei, a băgat foamea la înaintare prin religie.
Eu pe greci îi știu primii care au spus că groapa ne-o săpăm cu dinții.
Nici atunci, nici acum, nimeni nu-i băga în seamă pe filozofi. Și atunci societatea a băgat foamea la înaintare prin religie. Gândiți-vă puțin, că toate religiile superioare, religile monoteiste, toate au o perioadă de răbdat.
Că se cheamă post, că se cheamă Ramadan, cum s-o chema, toate îți spun - rabdă de foame și roagă-te la zeitate.
Noi cu pupatul moaștelor stăm bine, când e vorba de strâns cureaua brusc găsim o soluție. Tragem niște mititei de post, niște tot felul de prostioare.
Păi ce înseamnă post? Post înseamnă să dai de-o parte hrana de origine animală.
Nimeni nu spune să dublezi la pâine dacă nu mănânci carne. Zice - nu mânca carne", a declarat dr. Doru Negru, medic de boli interne, diabet, nutriție, boli metabolice la Spitalul Clinic SANADOR, pentru DC MEDICAL.
Vezi mai multe în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...