O dietă celebră, pe care din ce în ce...
Directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi, Lavinia Scripcaru, a declarat că până acum doar o singură persoană s-a prezentat pentru a dona plasma necesară pentru tratarea bolnavilor de COVD-19 aflaţi în stare critică.
"S-a prezentat doar o singură persoană, care nu s-a calificat în urma consultului biologic al sângelui. Până în momentul de faţă o mare parte dintre posibilii donatori au declarat că suferă de afecţiuni care contraindică total donarea de sânge, precum diabet insulino-dependent, afecţiuni cardiace, greutate sub normele admise", a afirmat directorul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Iaşi.
Potrivit sursei citate, zilnic se face o triere telefonică a persoanelor care s-au vindecat de COVID-19, însă la CRTS se pot identifica şi alţi factori care să contraindice donarea de sânge. "Activitatea de selectare a donatorilor continuă cu telefoane. Avem deja trei persoane care au îndeplinit, telefonic, deocamdată, criteriile de eligibilitate, care deja şi-au confirmat dorinţa de a dona plasmă. Îi aşteptăm la CRTS să vedem dacă putem demara această procedură", a explicat Lavinia Scripcaru, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
O dietă celebră, pe care din ce în ce...
Prințul Harry a dezvăluit în cartea...
Ce este epilepsia, care sunt cauzele...
Costurile suplimentare generate de...
Cum ne-a ajutat pandemia să limităm...