Doi din cei patru pacienți COVID-9, transferați de la București la Iași, au decedat

Avion Spartan. Foto: MApN
Două din cele patru persoane bolnave de COVID, transferate de la București la Iași cu o aeronavă militară, au decedat, a declarat duminică managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, dr. Lucian Eva.

„Cei patru pacienți prezentau afecțiune pulmonară extrem de severă din cauza infecției cu COVID-19. Din păcate, doi dintre ei au decedat. Ambii aveau vârste de aproximativ 70 de ani, o afectare a plămânilor de peste 80% și multiple patologii asociate, precum diabet, hipertensiune, boală renală cronică. Cei care sunt în viață au afectare pulmonară mai puțin severă, mai puțin de 50%. Ei au vârste cuprinse între 70 și 90 de ani”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași, conform Agerpres.

Spitalul de Neurochirurgie din Iași este unul dintre cele șase spitale suport-COVID din județ, aici fiind alocate 19 dintre paturile de la Terapie Intensivă pacienților aflați în stare gravă.

Potrivit managerului unității medicale, în prezent mai sunt șase locuri disponibile la ATI pentru astfel de pacienți.

În cursul zilei de duminică sau luni vor mai fi transferați alți doi pacienți din București și Târgu Mureș.

Sâmbătă, în jurul orei 18,00, o aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Iași pentru transportul, în regim de urgență, a patru pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.

Echipa medicală a fost formată din specialiști ai SMURD București și ai Ministerului Apărării Naționale, iar transportul pacienților de la unitățile spitalicești către aeroport s-a realizat cu ambulanțe ale SMURD și ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel