Divorțul emoțional vine cu mult înainte de cel legal. Dumitru: Schimbările ne sperie foarte tare

divortul emotional. FOTO: Freepik @shisuka
Divorțul aduce o stare de anxietate, uneori chiar și de depresie, iar ambii parteneri sunt bulversați emoțional după acest eveniment.

Divorțul poate să pară ultima soluție la care să recurgă doi parteneri ai unui cuplu și de cele mai multe ori, chiar și după semnarea actelor care certifică separarea și din punct de vedere legal, aceștia să fie afectați emoțional, fiecare având o altfel de afectare, în funcție de care parte a ”baricadei” au fost poziționați în timpul separației.

”Divorțul se bazează pe trădare. Trădarea, am observat-o, am vizualizat-o, am simțit-o, și am spus așa: Cum e ea? De câte feluri este? Emoțională, economică, socială, sexuală, împărțită în trei: cerințe, dorințe, vise. 

Când nu suntem mulțumiți de relație”, se întreabă psihologul Radu Leca în emisiunea Ultrapsihologie de la DC News.

Invitata acestuia, psihoterapeutul cognitiv comportamental, Ramona Dumitru, susține că nemulțumirea din relație apare atunci când ”nu ne mai simțim bine, noi cu noi. În momentul în care observăm că se întâmplă niște schimbări în viața noastră, nu le înțelegem, am vrea să le înțelegem și nu știm cum”, spune Ramona Dumitru, care adaugă că ”schimbările ne sperie foarte tare”, însă ”dacă schimbarea vine de la tine, înseamnă că ceva trebuie schimbat acolo, e ceva ce nu funcționează”, dar dacă aceasta este impusă, ”da, sperie foarte tare și ai tendința să te retragi (n.r. din relație), iar retragerea va fi de frică sau de nevoie”.

În completare, psihologul Radu Leca afirmă că ”retragerea de frică” vine atunci când partenerul are de pierdut ceva, în timp ce ”retragerea de nevoie” vine atunci când ”simt că voi pierde ceva”, subliniind că în ambele situații este vorba despre pierdere, ”că pierd un bănuț, că pierd imaginea, că pierd familia, că pierd o poziție, că pierd un nume. Bătaia pe nume,  în justiție, în timpul divorțului, este uluitoare. (...) Când identitatea ta se multiplică din punct de vedere social și ca imagine de sine, atât în societate, cât și în interiorul familiei, cu numele lui/ei, avem de a face cu o schimbare profundă a imaginii de sine.

Ce s-a schimbat? Tot. Cine ești? Eh, sunt, De Silva (n.r. nume aleatoriu), m-am însurat cu doamna De Silva, care nu a putut să renunțe la nume.

Această formă, aberantă, din punctul meu de vedere, de a crea un personaj nou în baza alăturării prin căsătorie a numelui, ca emoție, să nu renunți la acel nume este hidos.

Mai avem un element care trebuie pronunțat, momentul în care ea ține cu dinții de numele tatălui și îl așază și pe soț după nume. Nu am putut să renunț la amintirea tatălui”, a mai spus psihologul.

Vezi și: Deficitul de vitamina D, asociat cu demența. Femeile au cu o treime mai multe șanse de a se îmbolnăvi de Alzheimer

Emoțional, ambii parteneri sunt afectați de divorț

Potrivit psihoterapeutului, după semnarea actelor de divorț, ”emoțional, niciunul, nici celălalt nu sunt ok, pentru că apare idea eu ce fac după, chiar dacă s-au gândit înainte, este mai greu cu acțiunea.

Și atunci, chiar dacă unul dintre parteneri își dorește divorțul, totuși apare o stare de anxietate, uneori chiar și de depresie, pentru că apar aceste gânduri de nesiguranță: Oare o să mă descurc? Oare scenariul din capul meu o să pot să îl pun în aplicare? Dacă se mai întâmplă ceva, dacă mai apare ceva neprevăzut și eu va trebui să mă întorc la fostul pentru că nu o să am încotro?

Iar aceasta este o frică foarte mare și atunci, pe plan emoțional, amândoi sunt destul de bulversați”, a spus Ramona Dumitru.

De asemenea, mai spune psihoterapeutul, acea hârtie care certifică divorțul nu ajută nicicum, deoarece ”în momentul în care ai decis să divorțezi, ai făcut-o deja, emoțional”.

Întrebată dacă partenerii, acum divorțați se vor îndrepta spre platformele de dating, pentru validare, psihoterapeutul afirmă că ”cel rănit, probabil. Dar cel care a hotărât să iasă din această relație, nu, nu va face lucrul acesta.

Pentru că are nevoie de timp cu el, are nevoie să înțeleagă ce s-a întâmplat în această relație, să înțeleagă de ce s-a ajuns acolo, cum s-a ajuns acolo și să își dea seama ce are de făcut mai departe, în următoarea relație.

Nu venim cu o relație-tampon, imediat cum am divorțat, pentru că există riscul să intrăm în același fel de relație ca cea precedentă”, a mai spus Ramona Dumitru.

Mai mult, continuă psihoterapeutul, tocmai pentru că ”nu ne scuturăm” de relațiile anterioare există riscul ca și următoarele să meargă pe același tipar greșit.

”De aceea se recomandă ca după divorț, după o relație de lungă durată, să existe o perioadă de pauză, de minimum un an de zile în care eu ca individ, proaspăt divorțat/despărțit, să am timp cu mine, să reflectez la tot, să învăț niște lecții din ceea ce mi s-a întâmplat și ceea ce am făcut și să învăț să le aplic diferit mai departe.

Adică să învățăm din greșeli”, a mai spus psihoiterapeutul.

Vezi și: Minciuna din căsnicie, asociată cu depresia și divorțul. Leca: O traumă ce îndreaptă partenerul spre depresie

Mai multe în video:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel