Dezbatere despre plasmă la Palatul Parlamentului

Transfuzii de sânge și plasmă
Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare și Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului României organizează marți, 8 octombrie, de la ora 11.00, dezbaterea publică "Plasmă pentru România".

Dezbatere, plasmă. Asociaţia Română a Pacienţilor cu Imunodeficienţe Primare (ARPID) în parteneriat cu Comisia pentru Sănătate Publică a Senatului României organizează dezbaterea publică "Plasmă pentru România", dedicată prezentării şi discutării soluţiilor pentru colectarea şi procesarea de plasmă umană în România.

Dezbaterea va avea loc marţi, 8 octombrie 2019, începând cu ora 11, în sala Avram Iancu de la Palatul Parlamentului şi se va încheia cu adoptarea unei Declaraţii privind urgenţa colectării şi procesării de plasmă umană în România. Au fost invitaţi să participe la această dezbatere reprezentanţi ai Parlamentului României, ai Guvernului României, ai Administraţiei Prezidenţiale, ai unor instituţii publice cu atribuţii în domeniul sângelui şi plasmei, alături de specialişti şi reprezentanţi ai companiilor private din domeniu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Băutura miraculoasă pe care o subestimăm zilnic. De ce este importantă pe măsură ce îmbătrânim
Cel mai bun calmant natural. O singură cană din acest ceai face minuni

Crossuri externe

pixel