Trei factori de risc majori duc la...
Membru al Camerei Deputaților a României din 2012, Dr. Corneliu Florin Buicu este deputat de Mureș al PSD. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (UMFTgM) și este medic primar Sănătate Publică și Management, dar și conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Înainte să fie parlamentar, dr. Florin Buicu a condus petru scurt timp Direcția de Sănătate Publică a Județului Mureș, a fost director general al Spitalului Municipal Sighișoara și director administrativ al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Târgu Mureș.
Din februarie 2015 este Președinte al Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților, așa că orice proiect legislativ care atinge sub o formă sau alta domeniul sănătății publice, ajunge pe masa sa.
La Interviurile DC MEDICAL, astăzi, de la ora 14.00, Florin Buicu va vorbi despre ce se întâmplă în sistemul sanitar românesc, urmând să atingă atât partea legislativă cât și latura umană.
Interviul poate fi urmărit pagina de Facebook și pe canalul de Youtube al DC MEDICAL, sau aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Cercetătorii investighează rolul unor...
Schimbările extreme de temperatură...