Acest tratament învinge cancerul și...
Demența nu este o boală specifică, ci este mai degrabă un termen general care desemnează capacitatea redusă de a-și aminti, de a gândi sau de a lua decizii și care interferează cu activitățile zilnice. Boala Alzheimer este cel mai frecvent tip de demență. Deși demența afectează mai ales adulții în vârstă, ea nu face parte din îmbătrânirea normală.
Mulți cred că demența este o boală normală a îmbătrânirii, însă nu este chiar așa.
Mulți adulți în vârstă își trăiesc întreaga viață fără a dezvolta demență. Îmbătrânirea normală poate include slăbirea mușchilor și a oaselor, rigidizarea arterelor și a vaselor și unele modificări ale memoriei legate de vârstă care se pot manifesta ca:
- Pierderea ocazională a cheilor de la mașină
- Străduința de a găsi un cuvânt, dar de a-l reține mai târziu
- Uitarea numelui unei cunoștințe
- Uitarea celor mai recente evenimente
Deoarece demența este un termen general, simptomele sale pot varia foarte mult de la o persoană la alta. Persoanele cu demență au probleme cu:
- Memorie
- Atenție
- Comunicare
- Raționamentul, judecata și rezolvarea problemelor
- Percepția vizuală dincolo de modificările tipice ale vederii legate de vârstă
Semnele care pot indica demența includ:
- rătăcirea într-un cartier familiar
- utilizarea unor cuvinte neobișnuite pentru a se referi la obiecte familiare
- uitarea numelui unui membru apropiat al familiei sau al unui prieten
- uitarea vechilor amintiri
- incapacitatea de a îndeplini sarcini în mod independent
"La 65 de ani cam 10% dintre persoane au o anumită formă de demență de diverse intensități, la 85 de ani 49% o formă de demență nu neapărat aceeași, adică o tulburare neuro-cognitivă care e o chestiune complexă.
Să știți că acest cuvânt, demență, din păcate s-a demonetizat, se pun etichete greșite", a declarat medicul Gabriel Ioan Prada, director medical al Institutului "Ana Aslan" și șeful disciplinei de geriatrie gerontologie de la Universitatea "Carol Davila", în exclusivitate pentru DC Medical.
"Există cel puțin patru condiții ca să putem diagnostica o demență sau tulburare neuro-cognitivă severă.
În primul rând trebuie să fie mai multe afectări ale funcțiilor cognitive sau mai corect spus, afectarea mai multor funcții cognitive. Nu numai memorie, ci și alte funcții cognitive trebuie să fie afectate.
Al doilea element se referă la funcția executivă, adică la vorbire, la limbaj, diferită de vorbire, raționament, capacitatea de a lua o decizie. Și ele sunt funcții cognitive care sunt afectate în cardul demenței. Deci nu numai memoria este problema.
Mai apare și alt element important, să fie continuă această pierdere funcțională, declinul să fie continuu, să nu fie întrerupt. Pe urmă să fie de o intensitate atât de mare încât să afecteze funcționalitatea și în familie, în societate, dar și la profesie, în cea ocupațională, cum spuneam noi.
Al patrulea element care de multe ori e greu de stabilit să nu fie produse de alte elemente de exemplu boli sistemice, alte boli psihiatrice sau efectul unor medicamente.
Este foarte greu să diagnostichezi o demență, deși e foarte folosit cuvântul, este evident incorect.
Ce este interesant aici este că jumătate dintre persoane nu au astfel de probleme. Ce înseamnă acest lucru? Nu faptul că trăim mult e o problemă, deci nu se suprapune vârsta cronologică peste problemele biologice. Sunt alte chestiuni și anume, un lucru foarte important este timpul de expunere la factorii de risc.
De fapt, sunt trei elemente aici care intervin: tipul de factor de risc, ce fel de factor de risc, cantitatea și timpul de expunere", a mai spus medicul.
"Vedeți că destul de mulți, peste jumătate, nu dezvoltă demență, ceea ce e foarte important. Adică totuși jumătate dintre noi avem șansa să nu facem demență la 85 de ani", a conchis medicul Gabriel Ioan Prada.
Vezi mai multe în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest tratament învinge cancerul și...
Conf. univ. dr. Viorica Rădoi, coordonator al Departamentului de...
Trei factori de risc majori duc la...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Acestea sunt cele mai importante...
Zgomotul alimentar, o preocupare...