De ce mor bărbații fără educație, descoperirea cercetătorilor

Cancerul la ficat, numărul deceselor în creștere
Decesele din cauza cancerului de ficat cresc îngrijorător, în Statele Unite. Cercetătorii au descoperit că au o legătură cu nivelul scăzut de educație și că cei mai predispuși sunt bărbații. 

Un nou studiu relevă faptul că numărul tot mai mare al deceselor cauzate de cancerul de ficat se limitează la persoanele cu un nivel redus de educație, în special bărbați, scrie publicația Cancer News Room.

Revista a publicat de curând un jurnal revizuit de către Societatea Americană pentru Cancer, iar concluziile subliniază necesitatea unor eforturi sporite pentru a face față creșterii numărului de cazuri de cancer de ficat în grupurile socio-economice inferioare.

Cancerul de ficat care, în unele cazuri, este cauzat de infecția cu virusul hepatitei C (VHC), este cea mai rapidă creștere a cauzelor morții de cancer în Statele Unite. Studiile anterioare au examinat tendințele variate ale mortalității la cancer la ficat, însă nu au existat studii care să examineze tendințele naționale recente prin starea socio-economică la nivel individual și / sau statutul de infecție cu VHC.

Cifrele, în creștere îngrijorătoare

Cercetătorii de la Societatea Americană de Cancer au analizat datele privind mortalitatea, publicate de National Vital Statistics System of the National Center for Health Statistics din perioada 2000-2015. Echipa a analizat în mod specific tendințele în ratele de deces din cauza cancerului hepatic și nivelul educațional la nivel individual, a statutului de infecție cu VHC, a rasei / etniei și a sexului în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 25 și 74 de ani.

Din 2000 până în 2015, rata generală a mortalității la cancer la ficat (la 100.000 de persoane) a crescut de la 7,5 la 11,2 la bărbați și de la 2,8 la 3,8 la femei, creșterea fiind în mare parte limitată la persoanele cu un nivel mai scăzut de educație. Cifrele au crescut la femei până în 2006, apoi s-au redus, însă în ce-i privește pe bărbați, cifrele au crescut constant.

Virusul hepatitei C, factor de risc important


Deși ratele de deces au crescut mai rapid în cazul infecției cu virusul hepatitei C (VHC), tendințele globale ale mortalității la cancerul de ficat au fost determinate în mare măsură de cancerele hepatice nelegate de infecția cu acest virus.

"Clasificarea deceselor cauzate de cancer la ficat în grupurile legate de VHC ne-a permis să înțelegem mai bine modelul recent de mortalitate de cancer la ficat", a spus Dr. Ma. Factorii de risc pentru cancerele hepatice fără legătură cu HCV includ obezitatea, diabetul, fumatul și consumul excesiv de alcool.

„Din cunoștința noastră, acest studiu este printre primele care examinează tendințele recente în ratele de decese de cancer la ficat corelate cu nivelul de educație individual și statutul de infecție cu VHC” a spus dr. Jiemin Ma, de la American Cancer Society, care a condus studiul.

„Descoperirile noastre subliniază necesitatea unor eforturi sporite și direcționate spre grupuri socio-economice de la nivel inferior, pentru a opri și a reduce problema creșterii numărului cazurilor de cancer la ficat.”

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel