Cum te ajută probioticele să scapi de constipație

https://elements.envato.com/photos
Constipația este o problemă comună de sănătate digestivă care afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Constipația este un simptom medical, caracterizat de dificultatea sau imposibilitatea eliminării prin digestie a materiilor fecale. Factori precum alimentația, stilul de viață și chiar stresul pot contribui la această problemă. 

Suplimentele alimentare care conțin bacterii benefice pentru sănătatea intestinală s-au dovedit a fi o soluție care poate fi utilă în constipație.


Ce sunt probioticele?


Probioticele sunt microorganisme vii, în special bacterii benefice, care oferă numeroase beneficii sănătății noastre, în special cele legate de sistemul digestiv. Aceste bacterii „prietenoase” se găsesc în mod natural în tractul digestiv uman și pot fi, de asemenea, administrate sub formă de suplimente alimentare sau se găsesc în anumite alimente fermentate, precum iaurtul, kefirul, varza murată și kombucha. Probioticele sunt recunoscute pentru capacitatea lor de a regla echilibrul bacteriilor în intestin și de a menține sănătatea generală a sistemului digestiv.

Probioticele pentru adulți sunt suplimente alimentare disponibile sub diverse forme, inclusiv capsule, tablete, pudre și alimente fermentate. Aceste produse conțin tulpini specifice de bacterii sau drojdii care au fost studiate și dovedite a avea efecte benefice asupra sănătății intestinale1. Atunci când sunt administrate în mod regulat, probioticele pot ajuta la restabilirea și menținerea unui echilibru sănătos al florei intestinale și la constipație(2).


De ce apare constipația cronică?

Constipația cronică este o formă care persistă pe termen lung și poate deveni o problemă de sănătate. Această afecțiune este definită de simptome precum scaune rare (mai puțin de trei pe săptămână), senzația de evacuare incompletă a intestinului sau senzația de balonare, durere sau disconfort. 

Constipația cronică poate avea multe cauze, printre care:

● Dieta necorespunzătoare: Consumul insuficient de fibre și apă poate duce la constipație cronică;
● Lipsa activității fizice: Un stil de viață sedentar poate încetini tranzitul intestinal;
● Factori psihologici: Stresul cronic poate afecta funcționarea normală a sistemului digestiv;
● Medicamente: Anumite medicamente, cum ar fi opiaceele, pot provoca constipație;
● Afecțiuni medicale: Anumite boli, cum ar fi sindromul intestinului iritabil sau boala Parkinson, pot fi asociate cu constipație cronică.

Cum te ajută probioticele să scapi de constipație?

Efectele benefice ale probioticelor asupra constipației sunt corelate cu o serie de mecanisme:
Restabilirea echilibrului florei intestinale
Constipația poate fi cauzată sau agravată de un dezechilibru al florei intestinale. Probioticele pot ajuta la restabilirea acestui echilibru(3), creând un mediu mai favorabil pentru o digestie sănătoasă.
Stimularea tranzitului intestinal
Anumite tulpini de bacterii probiotice pot ajuta la stimularea contracțiilor intestinale, și la eliminarea materiilor fecale din intestin.
Unele bacterii probiotice pot contribui la sinteza anumitor  compuși, cum ar fi acizii organici și enzimele, care ajută la procesele de digestie, absorbție și eliminarea reziduurilor nedigerate menținând astfel un mediu intestinal sănătos. 
Îmbunătățirea sănătății generale
Probioticele pot avea un efect pozitiv asupra sistemului imunitar și pot ajuta la reducerea inflamației, ceea ce poate contribui la reducerea riscului de constipație.

Remedii pentru constipație


-O dietă bogată în fibre
-Adăugarea mai multor fibre la dieta ta poate facilita trecerea materiilor fecale prin intestin. Alimente precum cereale integrale, legume, fructe și semințe sunt bogate în fibre.
-Hidratare adecvată
-Consumul adecvat de apă este esențial pentru hidratare pentru menținerea unui tranzit intestinal sănătos.
-Exerciții fizice regulate
-Activitatea fizică poate stimula contracțiile intestinale și poate ajuta la prevenirea constipației.
-Reducerea stresului 
-Stresul cronic poate avea un impact negativ asupra funcționării sistemului digestiv(4). Tehnici de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot fi utile.

Probioticele reprezintă o opțiune promițătoare pentru gestionarea constipației. Acestea pot ajuta la restabilirea echilibrului bacteriilor din intestin, ameliorând motilitatea intestinală și reducând inflamația(5). 

Cu toate acestea, nu există o soluție universală și ceea ce funcționează pentru o persoană poate să nu funcționeze pentru alta. Este important să consulți un specialist în sănătatea digestivă înainte de a începe o cură de probiotice și să adopți și alte măsuri sănătoase pentru a preveni constipația. 

Cu o abordare cuprinzătoare, poți îmbunătăți semnificativ sănătatea ta digestivă și poți scăpa de disconfortul cauzat de constipație.

Referințe: 
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4045285/
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8838973/#:~:text=The%20probiotic%20compounds%20alleviated%20the,to%20regulate%20the%20gut%20microbiota.
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8838973/
4. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22314561/
5. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0924224423001851

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

mancat de paste foto: freepik@wayhomestudio
EXCLUSIV
Cum trebuie să mâncăm de Paște. Ligia Pop: Acesta e secretul!

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel