Prediabetul este un semnal de...
Sughițul e un mare mister, pentru că se știu doar foarte puține lucruri despre el.
„Nu știm cu siguranță ce îl provoacă", spune dr. Stacey Milunic, un medic de familie de la Penn State Health. „Nici acum (sughițul) nu este bine înțeles".
Ceea ce știu profesioniștii este că sughițul este, de fapt, un spasm reflexiv al diafragmei.
Nevul vag, care leagă creierul de stomac și de glotă (o partea a laringelui unde sunt localizate corzile vocale), iar nervul frenic, care controlează diafragma, lucrează împreună pentru a produce un sughiț.
Diafragma se contractă, provocând o inhalare rapidă a aerului în același timp în care glota se închide rapid pentru a preveni hiperventilația.
Rezultatul este că mișcarea involuntară și zgomotul amuzant caracteristic unui sughiț.
Sughițul, deși este iritant și uneori jenant, este rareori un indicator al unei afecțiuni medicale mai grave.
Sughițul apare, uneori, în timpul situațiilor emoționale sau la schimbări de temperatură.
1. Ține-ți respirația și numără până la 10.
2. Bea 10 înghițituri mici de apă. În momentul în care înghiți lichid rapid și des, contracțiile esofagului le anulează pe cele ale diafragmei, care cauzează sughițul.
3. Ține un cub de zahar sub limbă sau mănâncă cava dulce.
4. Lasă-te speriat
5. Masează-ţi cerul gurii cu limba!
6. Ca măsură de urgență poți înghiți o lingură de oțet de mere / o lingură de zahăr sau miere amestecate cu apă caldă / mănâncă murături.
7. Relaxează-te!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Persoanele asigurate beneficiază de o...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...