Cum să curățăm corect nasul unui copil mic. Craiu: Faceți un exercițiu de imaginație. Soluția rezonabilă, cu riscuri minime

cum sa curatam corect nasul. FOTO: Freepik
Care este soluția cea mai ieftină și eficientă de curățare a nasului unui copil mic.

Pentru copii, intratul în colectivitate înseamnă, de cele mai multe ori, nas înfundat, care vine ”la pachet” cu infecțiile sistemului respirator. În aceeași măsură, nasul se înfundă și pe fondul alergiilor de primăvară.

Suflatul nasului, mai ales în cazul unui copil mic, este o provocare, atât pentru părinte, cât și pentru cel mic, iar pentru cei mai mulți dintre părinți, potrivit dr. Mihai Craiu, frica este unul dintre motivele pentru care aceștia recurg la autodiagnosticare și autotratament, dar mai ales la utilizarea unor dispozitive costisitoare care să îi ajute pe cei mici să respire mai ușor.

”Unul din motivele foarte puternice care ne determină să facem ceva (sau să evităm o anumită acțiune) în fața copilului bolnav, este frica.

De frică părinții pot apela la autodiagnostic sau autotratament... tot de frică, în unele cazuri, medicul poate recomanda investigații excesive, inutile sau potențial dăunătoare. Tot frica de evoluție nefavorabilă este motorul excesului de tratamente, în țara în care a comunica este mai puțin important decât a acționa... Mai țineți minte sloganul anilor '90 Noi muncim, nu gândim?

Ce poate fi făcut, fără frică, în fața unui copil mic, răcit, care are mult mucus, dar nu știe să sufle nasul sau să expectoreze”, se întreabă dr. Mihai Craiu, medic pediatru într-o postare făcută pe contul său de socializare.

”De obicei, în România, un astfel de copil bolnav primește diverse siropuri expectorante/antitusive sau face aerosoli cu ajutorul unui aparat de nebulizat.

Abordarea poate fi utilă la un copil mai mare, care știe și poate să expectoreze... Sau la boli bine definite, cum ar fi diskinezia biliară primară sau fibroza chistică, boli în care medicația nebulizată și fizioterapia respiratorie au un rol central. Ambele strategii pot fi inutile și chiar periculoase dacă sunt folosite intempestiv la copiii cu vârstă sub 3 ani”, a mai scris medicul.

De altfel, acesta le-a indicat părinților să facă un ”exercițiu de imaginație” în ceea ce privește mucozitățile din nasul copilului răcit, tocmai pentru a înțelege cum se poate scăpa de acestea aplicând o metodă eficientă și ieftină.

”Pentru a vă răspunde singuri la dilema cum scăpăm de mucusul aflat în nasul copilului răcit? vă rog să faceți un exercițiu de imaginație...

Cum credeți că putem scăpa mai ușor de mizerie când am scăpat pe jos conținutul unei farfurii cu piftie? Folosind aspiratorul sau spălând cu furtunul de apă?!

Asta ca să nu mai zic de riscul de a aspira, odată cu piftia, și bucăți din carpetă, dacă folosim un aspirator foarte puternic și apăsăm bine. La fel este și cu mucoasa nazală”, a mai spus medicul.

Vezi și: Activitatea fizică în sarcină. Ce să știi despre primul trimestru. Andreea Arsine, mesaj pentru mame: E o perioadă foarte delicată, schimbările sunt foarte multe. Nu mâncăm pentru doi!

Lavajul nazal, soluția fără reacții adverse

”Nu toți specialiștii sunt mari fani ai lavajului (n.r. spălătură) nazal, dar chiar și cei mai sceptici spun că funcționează perfect pentru unii copii și că este practic lipsit de efecte adverse.

Acum știți : la următoarea răceală, dominată de niște muci care nu se elimină ușor, puteți încerca să faceți lavaj nazal.

După o bună hidratare a copilului răcit (cu orice lichid, preferabil cu lapte de mamă, acolo unde e posibil) puteți încerca să spălați cu blândețe nasul copilului folosind ser fiziologic călduț, administrat cu o seringă dedicată (are un capăt de silicon care se etanșează perfect la fiecare nară). Astfel de seringi sunt eficace și mult mai ieftine decât un nebulizator de ultimă generație”, a mai spus medicul, precizând că spălatul cu apă este ”soluția rezonabilă, cu riscuri minime”.

Mai mult decât atât, acesta a ținut să sublinieze faptul că ”este plin internetul de filme cu testimoniale ale unor părinți sau de materiale profesionale, postate de clinici de pediatrie sau de fizioterapie respiratorie”.

În cazul copiilor mai mari, care își pot sufla nasul, este important ca această operațiune să se facă în mod corect, astfel încât mucozitățile să nu ajungă în spatele nasului, în urechi sau în sinusuri, iar starea de sănătate a copilului să se agraveze, acesta fiind predispus la otite sau sinuzite.

Astfel, modul corect de a sufla nasul este ca acesta să se realizeze cu fiecare nară pe rând, prin presarea celeilalte nări și cu gura deschisă, iar în acest fel mucozitățile să fie eliminate complet. Operațiunea se repetă și cu cealaltă nară. 

Vezi și: Endometrioza, asociată cu sistemul imunitar. Ce rol are inflamația în boala care afectează 10% dintre femei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel