Această vitamină îți protejează...
„Mătreața, această afecțiune este foarte neplăcută, atât din punct de vedere cosmetic pentru că arată urât cât și din punct de vedere al senzațiilor. Medical, o numim dermatită seboreică și poate îmbrăca mai multe forme”, a explicat dr Viviana Iordache, dermatolog, la Antena 3. Ea a explicat cum poate fi prevenită, cum scapi ușor de ea și când trebuie să mergi la doctor pentru tratament:
Există factori genetici, de mediu, factori de alimentație și factori emoționali care provoacă mătreața. Odată apărută, toată viața e posibil să reapară. „De câte ori ne va fi greu, când vom fi stresați, când vom avea conflicte, examene, probleme, perioade de insomnie sau perioade de suferințe, atunci se declanșează din nou mătreața”.
Ea a explicat că băuturile cofeinate, cele acidulate, laptele de vacă dar și mezelurile influențează apariția acestei afecțiuni.
„Dermatita seboreică poate să îmbrace mai multe forme, de la forme ușoare în care cojițele sunt subțirele până la formele foarte groase, atât de groase și de aderente încât dacă ne scăpinăm în cap, popular, dă sângele, și care poate să meargă până la dermatita seboreică de tip sebopsoriazis, adică să treacă în parte patologică”, a spus medicul dermatolog.
„Partea simplă, de început, se tratează cu șampoane. Dacă șampoanele nu sunt suficiente, sau dacă recăderea e foarte rapidă, să spunem că ne trece apariția mătreței după 2-3 zile în care ne-am șamponat și revine în forță, atunci într-adevăr trebuie să solicităm consut dermatoogic”, a arătat dr dr Viviana Iordache
În primele două luni de viață dermatita seboreică înseamnă de obicei o descărcare a hormonilor mamei din timpul sarcinii. De regulă, această mătreață trece fără îngrijiri speciale.
„Dacă acum 20-30 de ani mătreața apărea pe la 14-15 ani, nu mai este nimic ciudat ca un copil de 9-10 ani să aibă mătreață. De regulă e vorba de un complex de factori în aceste cazuri”, a detaliat dermatologul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...