Carla Tănasie, despre campania ”Avem același sânge”: Mulți oameni nu știu că există această problemă

criza de sange in spitale - FOTO: Freepik@elenayakimova
EXCLUSIV
Criză de sânge în spitale. Realizăm acest lucru abia în momentul în care ne lovim personal de această problemă. Carla Tănasie, jurnalist Digi24 și inițiatorul campaniei ”Avem același sânge” ne-a vorbit despre această problemă.

Criză de sânge în spitale. Spitalele din întreaga țară se confruntă cu o criză acută de sânge. Se derulează campanii privind informarea cetățenilor cu privire la importanța donării de sânge. Carla Tănasie, jurnalist Digi 24, a demarat o amplă campanie de conștientizare. Jurnalistul ne-a povestit cum a ajuns să demareze această campanie și cât de importantă este implicarea tuturor factorilor. 

”Este un subiect important, dar dureros pentru România, pentru că avem puțini donatori. Fiind jurnalist pe sănătate și stând în spitale în fiecare zi, am văzut multe operații operate, mulți pacienți disperați și familiile lor, pentru că au tratament amânate, pentru că nu este sânge. Am văzut medici puși în situația de a nu-și putea trata pacienții, pentru că nu există o pungă de sânge la momentul potrivit.

Digi24 are o campanie de donare internă cu angajații, însă am zis cu nu e suficient și că trebuie să mergem cu informația către o populație cât mai mare din România și să știe că există această problemă. Am văzut că autoritățile nu vorbesc.

Am zis că trebuie să demarăm această campanie ”Avem același sânge” și să obținem pe o perioadă lungă de timp. Nu e suficient să vorbești o dată, o singură zi și să menținem acest mesaj pe o perioadă lungă de timp. Avem și un parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie și facem un screening cardiologic donatorilor și are succes. 

Oamenii vin. Este făcut în colaborare cu autoritățile locale. Asta am vrut să demonstrăm că dacă autoritățile locale se implică, presa se implică, practic toată lumea vine cu aceste mesaje către oameni, ei vin să ajute. Trebuie să știe că există această problemă. 

Mulți oameni nu știu că există această problemă. Dacă nu treci printr-o criză de genul acesta, nu știi că în spitalele din România nu există sânge”, ne-a spus Carla Tănasie, în emisiunea "Dezbateri în sănătate" de la DC Medical și DC News.

Apel la donare pe rețelele de socializare

”Cam acesta era mecanismul. Când un pacient avea nevoie de sânge, apelau pe rețelele familiale sau între cunoscuți. Din păcate, acest sistem este unul riscant și eforturile în Occident au fost îndreptate spre a convinge oamenii să doneze constant sânge”, a spus Val Vâlcu, moderatorul emisiunii Dezbateri în Sănătate de la DC MEDICAL și DC News.

Cum convingem oamenii să doneze

”Asta este foarte important. Sper ca măcar un sfert din cei care vin, să afle cât de important este gestul pe care îl fac și să revină să doneze. De 2-3 ori pe an ar fi foarte bine. În România sunt foarte puțini oameni care donează. (...)

Medicii le spun familiilor că este nevoie de sânge, dar și aici am văzut de mai multe ori că este o comunicare greșită pentru că spun că nu îl pot opera dacă....Și atunci este așa o disperare. În fiecare zi, pe Facebook sunt apeluri de la familie, prieteni să meargă să doneze pentru cineva care se află în spitale”, a mai spus Carla Tănasie, jurnalist Digi24.

Vezi mai multe în VIDEO:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel