Creierul, un mister deslușit de cercetători: câte chipuri putem memora

Bârfa
Creierul își dezvăluie puțin câte puțin din misterele sale. Pentru prima dată, o echipă de cercetători canadieni au reușit să afle câte chipuri poate memora un individ. Rezultatul este uimitor.

Oamenii trăiesc în general în comunități în care întâlnesc frecvent circa 100 de persoane. Însă creierul are o capacitate de memorare și recunoaștere a chipurilor mult mai mare de atât, susține un studiu realizat la Universitatea York, Toronto, Canada. Cercetătorii au demonstrat că un om este capabil să-și amintească, în medie, 5.000 de chipuri.

„Capacitatea de memorare a diferitelor persoane este deosebit de importantă. Ea vă permite să urmăriți comportamentul persoanelor în decursul timpului și să vă modificați comportamentul în consecință”, a explicat, pentru Science Daily, Ron Jenkins, profesor la departamentul de psihologie al universității canadiene.

Pentru acest studiu au fost cooptați 25 de participanți, care au fost invitați ca într-o oră să scrie o listă cu toate numele persoanelor pe care le cunosc și și le amintesc. Apoi au făcut același lucru cu persoane publice, precum actori, cântăreți, politicieni, sportivi și alții. 

În total, participanții au reușit să scrie pe listă între 1.000 și 10.000 de chipuri. Însă după centralizarea datelor, cercetătorii au juns la concluzia că o persoană își poate aminti, în medie, 5.000 de oameni. 

„Unele persoane au o aptitudine naturală de a memora chipuri. Acest lucru depinde de atenția pe care fiecare o acordă chipului unei persoane și de modul în care creierul lor tratează informațiile respective”, a explicat Jenkins. 

De asemenea, factorii de mediu influențează capacitatea noastră de a memora chipurile celor cu care intrăm în contact. Spre exemplu, o persoană care trăiește într-un oraș mare și are un cerc extins de socializare are mai multe abilități de a-și aminti chipuri decât o persoană care trăiește în mediul rural, într-o comunitate restrânsă. 

Vârsta joacă și ea un rol important. Din studiu reiese că, până la 24 de ani, creierul are capacitatea maximă de memorare a chipurilor, după aceea intervine mai frecvent uitarea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel