COVID-19: Stimulentul de 500 de euro pentru personalul medical, clarificări. Din ce fonduri va fi plătit

Ministerul Fondurilor Europene clarifică acordarea stimulentelor de câte 500 de euro pentru personalul medical în luptă cu noul coronavirus și COVID-19

Stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar și paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu nocornavirus și COVID-19 va fi plătit inițial din fondul de salarii al unității sanitare angajatoare și va fi decontat ulterior din fonduri europene, se arată într-un document transmis de ministrul Marcel Boloș managerilor unităților spitalicești.

Stimulentul de 500 de euro (2.500 lei brut/lună/persoană) se supune regulilor de impozitare privind impozitul pe venit de 10%, dar nu va fi cuprins în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv contribuției asiguratorii pentru muncă reglementată la titlul V „Contribuții sociale obligatorii", din Legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Conform ministrului Marcel Boloș, pentru a putea fi decontat din fonduri europene, stimulentul de risc medical trebuie să îndeplinească unele condiții, precum:

- Să fie plătit de unitatea sanitară angajatoare din fonduri de salarii odată cu acordarea drepturilor salariale, înainte să fie decontat din fonduri europene;

- Personalul care beneficiază de aceste drepturi să fie numit prin decizie a conducătorului unității sanitare angajatoare, din care să reiasă că este implicat direct în transportul, evaluarea, echiparea, diagnosticarea, tratamentul pacienților infectați cu COVID-19;

- Unitatea angajatoare să facă parte din rețeaua sanitară COVID, stabilită conform reglementărilor legale în vigoare.

- Stimulentul de risc medical se acordă o singură dată, la acordarea drepturilor salariale în perioada declarării stării de urgență, începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie 2020 și are un cuantum fix de 2.500 lei brut/lună/persoană, indiferent de nivelul venitului realizat de personalul medical.

- Dacă perioada de urgență se prelungește, personalul medical vizat va beneficia de drepturile legale privind stimulentul medical pe întreaga perioadă a stării de urgență.

Plata se va face prin transferuri din bugetul fondului național unic de sănătate sau, după caz, de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice" sau de la alte titluri unde sunt bugetate sume cu această destinație, prin ordonatorul principal de credite.

În cazul serviciilor de ambulanță județene și al Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, stimulentul de risc medical se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, de la titlul I „Cheltuieli de personal".

Pentru unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, sumele necesare acordării stimulentului se asigură prin transferuri de la bugetul de stat, de la titlul VI „Transferuri între unități ale administrației publice", prin bugetele ordonatorilor principali de credite.

Documentul integral poate fi contultat aici. 

Acordarea stimulentului de risc medical face parte din pachetul de măsuri cu finanțare europeană luate de Guvernul României pentru a combate pandemia COVID-19, sinteza regăsindu-se aici:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel