Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
O analiză aprofundată a datelor federale de sănătate arată că persoanele care au avut COVID-19 prezintă un risc crescut de a dezvolta complicații cardiovasculare din prima lună până la un an după infecție. Astfel de complicații includ tulburări ale ritmului cardiac, inflamația inimii, cheaguri de sânge, accident vascular cerebral, boala coronariană, atac de cord, insuficiență cardiacă sau chiar deces.
Astfel de probleme apar chiar și în rândul persoanelor anterior sănătoase și a celor care au avut infecții ușoare cu COVID-19, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Washington University School of Medicine din St. Louis și de la Veterans Affairs St. Louis Health Care System (link direct studiu), care a fost publicat în jurnalul Nature Medicine.
„Am vrut să ne bazăm pe cercetările noastre anterioare privind efectele pe termen lung ale COVID, aruncând o privire mai atentă la ceea ce se întâmplă în inimile oamenilor”, a spus autorul principal dr Ziyad Al-Aly, profesor asistent de medicină la Universitatea Washington.
„Ceea ce am descoperit nu este bun deloc. COVID-19 poate duce la complicații cardiovasculare grave și la deces. Inima nu se regenerează și nu se remediază ușor după leziuni. Acestea sunt boli care vor afecta oamenii toată viața”, a arătat cercetătorul.
Peste 380 de milioane de oameni la nivel global au fost infectați cu coronavirusul SARS CoV-2 de la începutul pandemiei încoace.
„În consecință, infecțiile cu COVID-19 au contribuit, până acum, la 15 milioane de cazuri noi de boli de inimă în întreaga lume”, a spus Al-Aly, care tratează pacienții în cadrul sistemului de îngrijire a sănătății VA St. Louis.
„Acest lucru este destul de semnificativ. Pentru oricine a avut o infecție, este esențial ca sănătatea inimii să fie o parte integrantă a îngrijirii post-infecția COVID”, a subliniat cercetătorul.
Boala cardiovasculară - un termen-umbrelă care se referă la diferite afecțiuni cardiace, tromboză și accident vascular cerebral - este principala cauză de deces în Statele Unite și în lume. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) estimează că unul din patru americani moare de boli de inimă în fiecare an.
În plus, bolile de inimă sunt costisitoare, conform estimărilor CDC, costând doar SUA aproximativ 363 de miliarde de dolari în fiecare an în servicii de asistență medicală, medicamente și productivitate pierdută prin deces.
„Pentru persoanele care erau în mod clar expuse riscului de a avea o afecțiune cardiacă înainte de a se infecta cu SARS-CoV-2, descoperirile sugerează că COVID-19 poate amplifica riscul”, a spus Al-Aly, care este și director al Centrului de Epidemiologie Clinică și șeful Serviciului de Cercetare și Educație la Sistemul de îngrijire a sănătății pentru Veterani din St. Louis.
„Dar cel mai remarcabil este că oamenii care nu au avut niciodată probleme cu inima și au fost considerați ca având risc scăzut înainte, dezvoltă și probleme cardiace după COVID-19”, a adăugat el.
„Datele noastre au arătat un risc crescut de afectare a inimii pentru tineri și bătrâni; bărbați și femei; negri, albi și toate rasele; persoane cu obezitate și persoane cu greutate normală; persoane cu diabet și cele fără această boală; persoane cu boli de inimă anterioare și fără astfel de afecțiuni; oameni cu infecții ușoare cu COVID și cei cu COVID mai sever, care au trebuit spitalizați pentru aceasta”, a explicat acesta.
Cercetătorii au analizat înregistrările medicale dintr-o bază de date menținută de Departamentul pentru Afacerile Veteranilor din SUA, cel mai mare sistem integrat de asistență medicală din țară. Ei au creat un set de date controlat care a inclus informații despre sănătatea a 153.760 de persoane care au fost testate pozitiv pentru COVID-19 între 1 martie 2020 și 15 ianuarie 2021 și care au supraviețuit în primele 30 de zile ale bolii. Foarte puține dintre persoanele din studiu au fost vaccinate înainte de a dezvolta COVID-19, deoarece vaccinurile nu erau încă disponibile pe scară largă la momentul înscrierii.
Modelarea statistică a fost utilizată pentru a compara rezultatele cardiovasculare din setul de date COVID-19 cu alte două grupuri de persoane neinfectate cu coronavirus: un grup de control de peste 5,6 milioane de pacienți care nu au avut COVID-19 în același interval de timp, dar și un grup de control de peste 5,8 milioane de oameni care au fost pacienți din martie 2018 până în ianuarie 2019, cu mult înainte ca virusul să se răspândească și să se instaleze pandemia.
Cercetătorii au analizat sănătatea inimii subiecților pe o perioadă de un an. Bolile de inimă, inclusiv insuficiența cardiacă și decesul, au apărut la cu 4% mai mulți oameni decât cei care nu fuseseră infectați cu COVID-19 (din grupurile de control).
„Unii oameni ar putea crede că 4% este un procent mic, dar nu este, având în vedere amploarea pandemiei”, a spus Al-Aly. „Aceasta se traduce prin aproximativ 3 milioane de oameni din SUA care au suferit complicații cardiovasculare din cauza COVID-19”.
În comparație cu cei din grupurile de control fără nicio infecție, persoanele care au făcut COVID-19 au avut cu 72% o probabilitate mai mare de a suferi de boală coronariană, cu 63% mai mare de a avea un atac de cord și un risc cu 52% mai mare de a suferi un accident vascular cerebral.
În general, cei infectați cu coronavirus au avut o probabilitate mai mare cu 55% decât cei fără COVID-19 de a suferi un eveniment cardiovascular advers major, care include atac de cord, accident vascular cerebral și deces!
„Descoperirile noastre subliniază consecințele cardiovasculare grave pe termen lung ale unei infecții cu COVID-19 și subliniază importanța vaccinării împotriva COVID-19 ca o modalitate de a preveni afectarea inimii. Acest lucru subliniază, de asemenea, importanța creșterii accesibilității la vaccinuri în țările cu resurse limitate”, a spus Al-Aly.
„Guvernele și sistemele de sănătate din întreaga lume ar trebui să fie pregătite să facă față posibilei contribuții semnificative a pandemiei de COVID-19 la creșterea poverii bolilor cardiovasculare”, a spus el.
„Din cauza naturii cronice a acestor afecțiuni, ele vor avea probabil consecințe de lungă durată pentru pacienți și sistemele de sănătate și, de asemenea, vor avea implicații ample asupra productivității economice și a speranței de viață. dar până acum lipsește o strategie globală de răspuns pe termen lung, urgentă și coordonată”, a conchis cercetătorul.
De asemenea, trebuie menționat că studiul nu include date care implică variantele DELTA și OMICRON ale coronavirusului, care au început să se răspândească rapid în a doua jumătate a anului 2021.
Pacienții cu COVID-19 din studiu erau în mare parte bărbați albi mai în vârstă; cu toate acestea, cercetătorii au analizat și date care au inclus femei și adulți de toate vârstele și rasele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...