COVID-19: patru deținuți de la Jilava au fost testați pozitiv

COVID-19
Patru deținuți de la Penitenciarul Jilava au fost depistați pozitivi la testele pentru COVID-19.

Patru deţinuţi de la Penitenciarul - Spital Bucureşti-Jilava au fost testați pozitiv la  COVID-19 potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

„În urma activităţii de monitorizare medicală şi a colaborării cu Direcţia de Sănătate Publică competentă, la Penitenciarul - Spital Bucureşti-Jilava patru persoane private de libertate au fost identificate ca fiind pozitive la testele efectuate pentru SARS-CoV-2. Acestea nu prezintă simptomatologie specifică COVID-19. Pentru prevenirea oricăror situaţii de risc, administraţia locului de deţinere a întreprins demersuri de testare a tuturor persoanelor private de libertate internate în unitatea penitenciar-spital, rezultatele obţinute fiind negative”, precizează ANP.

Penitenciarul - Spital Bucureşti-Jilava asigură conduita terapeutică în aceste cazuri, fiind unitatea sistemului penitenciar desemnată să gestioneze tratarea pacienţilor cu forme uşoare sau medii de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

„Nicio altă unitate subordonată Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu mai înregistrează cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în rândul persoanelor custodiate, monitorizarea medicală constantă şi colaborarea cu structurile Ministerului Sănătăţii fiind prevăzute şi aplicate unitar. De asemenea, precizăm că împrejurările contractării virusului de către persoanele private de libertate vor fi stabilite în baza anchetei epidemiologice, proces aflat în curs de derulare”, adaugă ANP. , potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, citat de agerpres.ro.

 

 

R

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel