Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Potrivit noului document publicat în Monitorul Oficial, pacienții asimptomatici care stau în izolare la domiciliu vor fi declarași vindecați de către medicul de familie, iar retestarea lor după 14 zile nu va mai fi necesară.
De asemenea, sunt noi reguli pentru direcțiile de sănătate publică, INSP și spitale, servicii de ambulanță și medici de familie, privind aplicarea măsurilor în situația de risc epidemiologic cauzat de COVID-19 și, de asemenea, reguli privind detașarea personalului medical în cazul în care nu este suficient.
În cea ce privește pacienții cu COVID-19 care prezintă simptome, sunt noi reguli. Documentul arată că aceștia în primul rând trebuie să stea acasă, să sune la 112 și la medicul de familie, apoi așteaptă ambulanța, care îl va transporta la o unitate medicală pentru o examinare a simptomelor. Dacă deja are simptome grave, este internat în spital, i se acordă îngrijiri și i se face între timp testul.
Dacă are simptome obișnuite, i se recoltează probe pentru test, după care rezultatul va fi trimis la DSP și DSP-ul comunica rezultatul pacientului.
Pe de altă parte, pacienții vor putea fi tratați ca și pentru COVID-19, dacă medicul constată în urma unei analize CT sau radiografie că există o afecțiune suficient de gravă care necesită acest tratament, chiar și în lipsa unui test pozitiv. Testul va fi repetat la 48 de ore.
Pacienții care sunt testați pozitiv sunt direcționați la spital (de către DSP) pentru evaluare. Vor fi transportați cu prioritate, de Ambulanță.
Cei fără simptome sau cu forme ușoare pot sta izolați acasă sau la spital, medicul va decide formula optimă. De asemenea, vindecarea lor o poate constata medicul de familie, fără să mai fie nevoie de un test.
Cât timp vor sta izolați acasă, medicul de familie va supraveghea zilnic, telefonic, starea pacientului. Dacă în cele 14 zile nu apar simptome medicul de familie va putea declara pacientul vindecat.
În spitalele non-COVID, urgențele chirurgicale se rezolvă cu prioritate, iar dacă pacientul se dovedește pozitiv, acest ava fi transferat către unitățile suport, însă după rezolvarea urgenței chirurgicale și starea va fi stabilă.
Aici puteți consulta documentul apărut în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Un nou studiu arată că diagnosticarea...
Produsele ecologice nu sunt automat...
Cum îți dai seama singur că ai...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Un studiu recent sugerează că există...
Acestea sunt problemele grave pe care...