Acest ceai scade tensiunea arterială...
"Dinamica cunoștințelor în această patologie e una foarte accelerată. Aproape zilnic vedem studii noi, rezultate noi și chiar uneori apar manifestări patogenice care inițial nu au fost puse în calcul. Dacă la început boala a fost considerată o infecție respiratorie, apoi cei care studiază această boală au analizat și au găsit o furtună de cintokine care poate să producă forme severe la tineri. Mai recent se pare că severitatea bolii e dată de tulburări de coagulabilitate, care pot să apară la nivelul plămânilor, dar și la nivelul inimii, creierului și alte organe. Aceste tulburări apar la persoanele cu risc, dar și la tineri sau la cei care cei care nu sunt depistați cu patologie", a declarat dr. Virgil Musta la Antena 3.
Potrivit medicului, tinerii supraponderali sau obezi au un risc mai mare de deces pe fondul infecției cu noul coronavirus.
"Apar cazuri la persoane tinere. Am văzut raportate decese subite la tineri, care ulterior au fost diagnosticați cu infecții cu COVID-19. Am văzut decese la pacienți tineri, dar care în general aveau un factor de risc, și anume pacienții hiperponderali sau obezi. Acest factor de risc este important nu numai la infecția cu COVID-19, ci și la infecția cu virusul gripal. E un element de evoluție severă a bolii", a mai explicat medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acest ceai scade tensiunea arterială...
Pe măsură ce înaintăm în vârstă, corpul nostru trece prin...
Consecventă cu angajamentul său de a...
Tăieturile de hârtie: cu toții le-am...
Tromboza reprezintă formarea unui...
Adevărul despre sare. Greșeala pe...
Genele lungi și voluminoase au...
Medicul Cătălina Poiană a vorbit...