Ciuperca ucigașă care distruge...
Şapte deţinuţi au fost izolaţi şi monitorizaţi medical, la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava, toţi fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19, a informat sâmbătă Administraţia Naţională a Penitenciarelor, într-un comunicat de presă citat de agerpes.ro. Conform sursei citate, din considerente preventive, se va menţine măsura de monitorizare medicală.
De asemenea, arată ANP, toţi contacţii celor şapte deţinuţi sunt, în momentul de faţă, monitorizaţi din punct de vedere medical, coroborat cu aplicarea unor măsuri specifice de siguranţă internă.
„În completarea informaţiilor furnizate anterior, precizăm că rezultatele testelor efectuate pentru cei doi deţinuţi aflaţi sub monitorizare medicală/izolare în cadrul Penitenciarului-Spital Bucureşti Jilava sunt negative. Aceştia nu sunt infectaţi cu virusul COVID-19. Din considerente preventive, se va menţine măsura de monitorizare medicală", a precizat ANP.
Anterior, Administraţia Naţională a Penitenciarelor anunţa că în secţia de izolare de la Penitenciarul-Spital Bucureşti-Jilava se află şapte deţinuţi, cinci dintre ei fiind declaraţi negativ în urma testării pentru COVID-19, pentru ceilalţi doi fiind recoltate probe, care erau în aşteptare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Ciuperca ucigașă care distruge...
Acest aliment savuros te hidratează...
Reducerea riscurilor asociate...
Cum îți poți evalua rezerva ovariană și fertilitatea. Detaliul pe...
Alexandru Rogobete a preluat mandatul de ministru al Sănătății. Ce...
Crezi că ești sănătos. Analizele ies...
Medicamentul pentru slăbit promite rezultate spectaculoase, dar...
Majoritatea românilor îl ignoră complet, deși previne boli grave,...