Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
United Airlines a declarat că va înceta să deservească aeroportul din Hong Kong începând de sâmbătă până pe 20 februarie, indicând o scădere accentuată a numărului de pasageri. La rândul său, American Airlines a explicat că şi-a suspendat deja zborurile, tot până la 20 februarie, notează Agerpres.
Cele două companii îşi întrerupseseră deja zborurile spre China continentală, unde noul coronavirus, apărut în decembrie, a ucis deja 490 de persoane şi a infectat peste 24.300.
Zeci de companii aeriene internaţionale şi-au întrerupt legăturile aeriene cu China continentală în încercarea de a stopa răspândirea acestei pneumonii virale, care a fost identificată la aproape 200 de persoane din peste 20 de ţări.
Decizia de a nu mai deservi aeroportul din Hong Kong, unul dintre primele zece din lume în termeni de trafic de pasageri, vine într-un moment în care acest teritoriu chinez semi-autonom este la rândul său afectat de epidemie.
Astfel, 18 cazuri de contaminare au fost înregistrate în fosta colonie britanică, unde autorităţile au anunţat marţi primul deces al unei persoane care suferea de coronavirus.
Responsabilii sanitari din Hong Kong au declarat marţi că există din ce în ce mai multe dovezi de cazuri de transmisii locale, afectând persoane care nu au călătorit recent în China continentală.
De asemenea, autorităţile au anunţat că peste 1.800 de pasageri şi membri ai personalului unei nave care a acostat în Hong Kong miercuri sunt reţinuţi la bord pentru a fi testaţi pentru coronavirus, după ce unii au acuzat febră. Nava de croazieră, World Dream, operată de Dream Cruises, a putut acosta în Hong Kong după ce i-a fost refuzată intrarea marţi în portul Kaohsiung din sudul Taiwanului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...