Cercetătorii au realizat o...
Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat vineri seara că autorităţile depun toate eforturile pentru ca medicii să primească tot ceea ce au nevoie în lupta cu noul coronavirus, respectiv ventilatoare şi echipamente de protecţie, notează agerpres.ro. Arafat a precizat că s-au identificat în ţară, împreună cu medicii anestezişti, aproape 190 de ventilatoare, care au diferite defecţiuni şi care vor fi duse la Bucureşti pentru a fi repuse în funcţiune.
„Ne-am înţeles astăzi cu reprezentanţii firmei (de la care au fost cumpărate - n.r.), pompierii vor prelua toate aceste ventilatoare de la spitalele care ni le-au raportat, o să le aducă pe toate la Bucureşti şi o să încercăm în prima fază să facem un număr de ventilatoare funcţionale, după care, ce rămâne să fie reparat complet şi să fie făcute şi ele funcţionale să le dăm înapoi. Este mult mai sigur la acest moment. E o etapă prin care reuşim să repunem imediat în funcţie câteva zeci şi poate peste o sută de ventilatoare”, a declarat secretarul de stat la Antena 3.
De asemenea, au fost identificate, la serviciile de ambulanţă din ţară, pe autospecialele care au fost achiziţionate în anii trecuţi, aproape 130 de ventilatoare performante, de la aceeaşi firmă, care vor fi verificate şi utilizate.
„Luăm aceste ventilatoare, sunt de la aceeaşi firmă fabricantă a ventilatoarelor de la terapie intensivă, le aducem, le verificăm. (...) Am vorbit astăzi (cu firma - n.r.), normal, vor fi costuri, dar important este că vor pune toţi specialiştii lor într-un singur loc, punem la dispoziţie un hangar, o hală şi să lucreze acolo cât de mult pot ca să le repare”, a arătat Raed Arafat.
El a menţionat că au fost contractate şi alte ventilatoare, dar nu se ştie exact dacă vor fi primite, punctând faptul că se poartă în continuare negocieri.
„Să zicem că din aceste 300 şi dacă reuşim să rezolvăm 300, pe lângă ce mai cumpărăm, noi tot negociem, ONAC-ul lucrează şi negociază. Deci, toate eforturile se depun pe toate liniile acum, ca să dăm medicilor ce le trebuie”, a spus secretarul de stat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Cercetătorii au realizat o...
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Alimentația echilibrată, bogată în...