Coronavirus, bilanț: Italia, peste 9.000 de cazuri și peste 400 de decese

Coronavirus Covid-19
Ultimul bilanț al epidemiei de coronavirus arată că în România numărul infecțiilor a ajuns la 17, cinci dintre pacienți fiind deja vindecați. Italia a depășit 9.000 de cazuri și 400 de decese.

Până astăzi, 10 martie, la nivel național au fost confirmate 17 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. 

În total, până azi, au fost declarate 114.536 de cazuri, cu 4.026 de decese, Italia fiind a doua cea mai afectată țară, atât în ce privește numărul de cazuri, cât și al deceselor, cu 9.172 de cazuri și 436 de decese. Numărul celor vindecați a ajuns 64.026, cei mai mulți fiind în China.

Dintre cei 17 cetățeni din țară care au contractat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.
Toți pacienții internați au o stare generală bună, iar persoanele în vârstă și care au boli cronice sunt monitorizate cu atenție. Aceștia sunt internați în spitale din București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 52 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și sub monitorizare medicală.
În cursul zilei de ieri, 9 martie, au fost înregistrate 280 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.376 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
„Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor +4021.320.20.20.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global, făcând precizarea că România se numără printre statele cel mai puțin afectate de acest virus”, arată Grupul de Comunicare Strategică.
Până la data de 9 martie 2020, au fost raportate 11.577 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fos înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oua rosii Paste - Foto: Freepik @pvproductions
EXCLUSIV
Marea greșeală pe care ai făcut-o după ce ai vopsit ouăle de Paște. Nu vei mai face asta de acum

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel