Coronavirus: 7.711 cazuri confirmate și 170 de decese. Virusul s-ar putea răspândi nedetectat

Alertă de coronavirus
Autoritățile chineze au anunțat joi că 7.711 cazuri confirmate de pneumonie cauzată de noul coronavirus au fost raportate în 31 de regiuni la nivel provincial și Corpul de producție și construcții din Xinjiang până la sfârșitul zilei de miercuri. În total, 170 de persoane au murit de boală. Cazul unui băiat în vârstă de 10 ani ridică temeri că virusul din Wuhan s-ar putea răspândi nedetectat

Numărul deceselor coronavirusului a crescut la 170 și cu un caz confirmat în Tibet, virusul s-a răspândit acum în toate regiunile din China continentală, notează BBC.

Autoritățile chineze din domeniul sănătății au spus că în țară au fost 7 711 cazuri confirmate la 29 ianuarie.

Infecțiile s-au răspândit și în cel puțin 16 alte țări.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) se va reuni joi pentru a discuta dacă virusul constituie o situație de urgență globală pentru sănătate.

"În ultimele zile, progresul virusului, în special în unele țări, în special transmiterea de la om la om, ne îngrijorează", a declarat miercuri directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, indicând Germania, Vietnam și Japonia.

"Cu toate că numărul din afara Chinei este încă relativ mic, ele pot păstra potențialul unui focar mult mai mare."

Un băiat în vârstă de 10 ani ridică temeri că virusul din Wuhan s-ar putea răspândi nedetectat

Un băiat de 10 ani din Shenzhen a fost depistat infectat cu noul virus apărut în China, deşi nu a manifestat niciun simptom de boală. Cazul îi îngrijorează pe medici. Ei se tem că ar putea exista persoane purtătoare, care ar putea răspândi virusul fără să fie descoperite prin metodele clasice, relatează Bloomberg.

Băiatul de 10 ani locuiește în Shenzhen dar își vizitase rudele din Wuhan în 29 decembrie. Una dintre rude era în spital. După ce s-au întors acasă, părinţii şi bunicii băiatului s-au îmbolnăvit și au primit tratament, dar copilul de 10 ani părea să fie complet sănătos. El a fost diagnosticat, totuşi, cu virusul 2019-nCoV, după ce părinţii lui au insistat să fie testat. Medicii au descoperit că băiatul era purtător de virus, fără a manifesta simptome ale bolii. Mai mult, ulterior, virusul a infectat o a șasea rudă, care nu călătorise în Wuhan.

Cazuri similare au apărut și în afara teritoriului Chinei. Patru cazuri din Germania au legătură cu un eveniment organizat de o companie la care a participat și o persoană care fusese în China, dar care nu dezvoltase simptomele bolii. „Aceste cazuri misterioase de pneumonie dusă pe picioare pot fi o posibilă sursă de propagare a epidemiei", este concluzia pe care o prezintă în The Lancet dr. Kwok-Yung Yuen și colegii lui de la Universitatea din Hong Kong.

Mai mult, autoritățile chineze spun că simptomele bolii în cazul copiilor par să fie mai ușoare decât în cazul persoanelor mai în vârstă. Asta stârnește o nouă îngrijorare: că cei mici ar putea face o formă de pneumonie pe care s-o ducă pe picioare fără a fi depistată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Gabriel Cotabiță a murit

Crossuri externe

pixel