Schimbările extreme de temperatură...
Puțin peste 40% dintre copii cu vârste între 5 și 12 ani care suferă de insomnii ajung la maturitate să se confrunte cu probleme de somn. Procentul, consideră autorul principal al studiului, Julio Fernandez-Mendoza, profesor asociat de Psihiatrie și Sănătate comportamentală la Centrul de Cercetare și Tratare a Somnului al Universității Penn, este ”mult mai mare decât se credea anterior”.
„Aproximativ 20% până la 25% dintre copiii de vârstă școlară au simptome de insomnie, înțelese ca dificultăți de a adormi”, afirmă autorul studiului. În cazul adolescenților, procentul este undeva între 35% și 40%. Cercetătorii au urmărit puțin peste 500 de copii în vârstă de la 5 până la 31 de ani, arată medicinenet.com.
Câteva dintre concluziile acestora: mai mult de o treime (36%) dintre adolescenți s-a dovedit atunci că se luptă cu insomnia; când participanții au împlinit 24 de ani - aproximativ 11% dintre cei care încă se luptaseră cu somnul în adolescență au reușit să lase insomnia în urmă,dar aproape 19% dintre cei cu probleme de somn în copilărie au continuat să le aibă. Experții recomandă părinților să le creeze copiilor cât de timpuriu obiceiuri sănătoase de somn și să dezvolte o rutină stabilă.
CITEȘTE și: Insomnia cronică poate să ucidă. Medicul Ioan Bulescu explică mecanismul
Lipsa somnului, sau un somn insuficient într-o noapte, denumit de medici „insomnie acută”, poate să creeze disconfort, oboseală peste zi, stres. ”Unii pacienți debutează cu insomnii de genul acesta acute, după care au tendința să le psihanalizeze foarte mult în sensul că se stresează că nu o să adoarmă, după aceea sunt obosiți, apoi din nou se stresează că nu o să adoarmă și apoi nu pot adormi de tr și este un cerc vicios. Asta predispune la anxietate și la stres, iar stresul îi face să nu doarmă și tot așa, e un cerc vicios și uneori e nevoie să-l întrerupem undeva. Adică e nevoie ca unii din colegii noștri, că sunt psihiatri sau neurologi, să întrerupă cu niște medicamente ciclul ăsta de anxietate și să poată dormi liniștiți”, explică medicul.
CITEȘTE și: Insomnia poate fi tratată uneori mai ușor decât am crede. Când e cazul să intervină medicul
Insomniile ne pot da serioase bătăi de cap și, dacă nu le aflăm cauza, e foarte dificil să le găsim rezolvarea. Medicul spune că cel mai adesea, atunci când problema dispare, dispare și insomnia. Însă uneori e nevoie de intervenția medicului. „Poate să fie o problemă de inducție a somnului, adică avem o problemă de a dormi, sau o insomnie în care nu putem să menținem somnul, ne trezim de mai multe ori pe noapte. Sau sunt forme mixte, în care adormim greu, ne trezim foarte devreme sau de mai multe ori pe noapte și nu mai putem să adormim după aceea” a explicat medicul Ioan Bulescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Schimbările extreme de temperatură...
Pacienții cu dizabilități, abandonați...
Uite trucul simplu care îți usucă...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
A început sezonul accidentelor pe...
Multitasking-ul poate părea eficient,...