Alimentația echilibrată, bogată în...
Ordinul ministrului a ajuns la Direcţiile de Sănătate Publică, așa că DSP-urile îți pot trimite inspectorii pe teren. În fiecare maternitate din fiecare judeţ, și în unitățile de la stat, dar și în cele de la privat, inspectorii evaluează o grilă de indicatori pe care a stabilit-o inspecţia Ministerului Sănătăţii.
,,Sunt nişte indicatori pe care specialiştii i-au stabilit după care se evaluează ceea ce se întâmplă într-o maternitate. De asemenea, se verifică dacă s-au făcut auto-controale, dacă procedurile şi protocoalele de dezinfecţie sunt conforme, dacă în momentul în care s-a constatat că există infecţii asociate actului medical s-au luat măsurile corespunzătoare, dacă se utilizează produsele de unică folosinţă. De asemenea, se verifică foile de observaţie, astfel încât să se poată depista posibilele infecţii asociate actului medical nedeclarate", a spus Sorina Pintea, potrivit Agerpres.
Controalele au fost anunțate de Ministerul Sănătăţii, încă de la finele anului trecut, când 45 de bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu, iar mai mulţi angajaţi ai unităţii medicale au fost depistaţi ca purtători sănătoşi ai stafilococului auriu.
Timp de trei săptămâni au fost oprite internările în maternitatea respectivă, iar spitalul a fost închis, perioadă în care au fost finalizate lucrările de igienizare, curățenie și dezinfecție terminală în spațiile unității sanitare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația echilibrată, bogată în...
Anxietatea nu doar că îți afectează...
Printr-un gest care durează doar...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Activitatea fizică poate fi aliatul...
Durerea și disconfortul în jurul...