Conexiune Wi Fi eșuată? Iată ce spune accesul de furie despre personalitatea ta

Portal informatic integrat
Simți că te învăluie furia și ești gata să ai o cădere nervoasă atunci când conexiunea la Wi-Fi nu mai funcționează? Ar putea fi din cauza personalității tale, potrivit unui nou studiu.  

Când tehnologia digitală nu mai funcționează, oamenii intră în panică și au reacții extreme.

Trăsăturile de personalitate au o mare influență

Cercetătorii din spatele studiului, psihologii Dr. Lee Hadlington și Dr. Mark Scase de la Universitatea De Montfort din Marea Britanie, arată că anumite trăsături de personalitate influențează direct răspunsurile oamenilor la eșecurile din tehnologia digitală: persoanele mai extrovertite au avut reacții mai extreme.

"Frustrarea este unul dintre lucrurile pe care cu toții le experimentăm zilnic, așa că a părut a fi un pas logic în cercetarea noastră", a spus autorul principal, dr. Lee Hadlington. "O mare parte din cercetările existente pe această temă sunt din anii 1940 - ați putea spune că această cercetare este prima de acest fel care a explorat efectiv modul în care individul reacționează la eșecurile tehnologiei digitale și, mai important, pune acest lucru în contextul erei digitale moderne."

Conexiune la internet - riscuri majore

Dacă se întâmplă ceva în neregulă cu tehnologia digitală care ne împiedică să fim online, vom reacționa în moduri diferite. Răspunsurile "neadecvate" includ: furie, panică sau senzație de depresie; aceste răspunsuri nu numai că nu sunt de ajutor, dar s-au dovedit a avea un impact negativ asupra productivității și atingerii obiectivelor și, prin urmare, pot conduce la performanțe scăzute la locul de muncă.

Dacă eșecul tehnologiei digitale se datorează unor atacuri cibernetice rău intenționate, acest lucru ar putea afecta mulți oameni și întreprinderi, deci este important să înțelegem răspunsurile pentru a limita efectele negative.

"Dacă putem înțelege ce anume îi determină pe indivizi să reacționeze în anumite moduri și de ce apar aceste diferențe, sperăm să ne asigurăm că, atunci când tehnologia digitală nu mai funcționează, oamenii sunt mai bine susținuți și știu să caute ajutor", a spus Dr. Hadlington.

În cadrul studiului, 630 de participanți, cu vârste cuprinse între 18 și 68 de ani, au completat un chestionar online în care au specificat detalii cu privire la tehnologia digitală, teama de a pierde conexiunea online, dependența de internet.

Legătura între vârstă și răspuns

Rezultatele au arătat că teama de a pierde, dependența de internet, extroversiunea și neuroticismul au toate o influență pozitivă în mod semnificativ asupra răspunsurilor maladaptive, ceea ce înseamnă că cei mai dependenți de tehnologia digitală au cel mai probabil răspunsuri maladaptive atunci când ceva merge prost. De asemenea, studiul a mai constat că există o legătură între vârstă și răspuns: odată cu înaintarea în vârstă, nivelul de frustrare scade.

"Cu cât folosim mai mult dispozitivele noastre, cu atât ne atașăm mai mult, astfel încât atunci când nu funcționează, avem tendința de a ne comporta puțin nebunesc", a declarat dr. Hadlington. "Dar există lucruri pe care oamenii le pot face atunci când tehnologia nu reușește să le facă viața mai ușoară - reacțiile extreme fac doar ca lucrurile să se înrăutățească!"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel