Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Indemnizația de creștere a copilului a crescut de la 1 martie, după ce indicele social de referință (ISR), care stă la baza calculului acestui drept financiar, se mărește de la 525,5 lei la 598 de lei, cu 13,8%, atât cât este rata medie a inflației în 2022, indice definitiv și anunțat de Institutul Național de Statistică (INS) la începutul anului.
Pentru că indemnizația de creștere a copilului nu are cum să fie mai mică decât valoarea ISR multiplicat cu 2,5, conform ordonanței de urgență (OUG) nr. 111 din 8 decembrie 2010, atunci valoarea indemnizației este, de la 1 martie 2023, de minimum 1.495 de lei, cu 181 de lei mai mare decât până acum.
Potrivit legislației în vigoare, beneficiază de indemnizație creștere copil persoanele, care în ultimele 24 de luni înainte de nașterea copilului au realizat timp de 12 luni consecutiv venituri supuse impozitului pe venit şi care beneficiază de concediu pentru creşterea copilului.
Concediul de maternitate este un concediu medical care se acordă femeii însărcinate sau lăuzei de către medicul de specialitate obstetrică-ginecologie care supraveghează sarcina sau de medicul de familie.
Concediul de maternitate însumează 126 de zile calendaristice, fiind format din:
- concediu de sarcină (concediu prenatal), care se poate acorda pe o perioada de 63 de zile înainte de naștere
- concediu de lăuzie (concediu postnatal), care se poate acorda pe o perioadă de 63 de zile după naștere
Din cele 126 de zile de concediu de maternitate, numai primele 42 de zile de după naștere sunt obligatorii. Restul de 84 pot să nu fie luate, dacă ele nu sunt necesare.
Cele 126 de zile se pot compensa între ele, astfel încât, în funcție de recomandarea medicului sau de opțiunea personală, distribuția concediului de maternitate înainte și după naștere poate fi oricare altă față de cea specificată mai sus.
Singura restrictie este dată de faptul că primele 42 de zile din concediul postnatal sunt obligatorii.
În prezent, persoanele care sunt angajate beneficiază de concedii medicale plătite, a căror bază de calcul se determină ca medie a veniturilor lor brute lunare din ultimele 6 luni din care se constituie stagiul de cotizare. Același calcul se utilizează şi pentru persoanele care beneficiază de indemnizaţii de şomaj, potrivit legii. Persoanele fizice care se asigură opțional pentru concedii medicale pot alege să beneficieze de indemnizații pentru care baza de calcul este de până la 3 salarii minime brute, cu excepția concediilor de sarcină și lăuzie, pentru care baza de calcul poate fi de până la 12 salarii minime brute.
Astfel, o persoană angajată care realiza în anul 2022 venituri egale cu valoarea salariului minim brut pe ţară, respectiv, 2.550 de lei, beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 2.168 lei, iar o persoană asigurată opţional la valoarea a 12 salarii minime brute pe tară, respectiv 30.600 lei, beneficia de o indemnizaţie brută lunară de 26.010 lei (suma aferentă celor patru luni de concediu de maternitate fiind în total de 104.040 lei).
De precizat că sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuie să deconteze sumele integrale pentru plata indemnizaţiilor în cazul persoanelor asigurate facultativ, respectiv 26.010 lei lunar, în total 104.040 lei pentru plata acestui concediu, potrivit CNAS.
1. cerere tip pentru indemnizație creștere copil
2. actul de identitate al solicitantului – părintele care va sta în concediul de creștere copil – (copie şi original);
3. actul de identitate al celuilalt părinte – (copie şi original);
4. certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul (copie şi original). Acolo unde este cazul – hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei sau de încredinţare a adopţiei, hotărârea judecătorească sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului pentru măsura plasamentului în regim de urgenţă (copie şi original);
5. livretul de familie (copie)
6. certificat de căsătorie (copie şi original);
7. adeverinţă eliberată de angajator din care să rezulte că persoana îndreptăţită:
– a realizat venituri salariale supuse impozitului pe venit, potrivit Codului Fiscal, timp de 12 luni consecutiv, în ultimele 24 luni anterior datei naşterii copilului,
– nivelul lunar al acestora (se va trece separat și valoarea bonurilor de masă, dacă este cazul)
– prima şi ultima zi de concediu de maternitate,
– data împlinirii celor 42 de zile reprezentând concediul de lăuzie, prima zi de concediu de creştere a copilului;
8. Declaraţie pe proprie răspundere (în cazul în care dreptul se solicită de către tată) din care să rezulte dacă mama a beneficiat sau nu de concedii medicale pentru nou-născut;
9. dosar cu șină
10. extras de cont bancar pe numele beneficiarului, pentru opţiunea de virare în cont bancar.
În Republica Moldova, de la 1 martie 2023, femeile asigurate, soţiile aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi şi şomerele care s-au aflat la evidenţă în instituţiile medico-sanitare din Republica Moldova și se află în concediu de maternitate, ce include concediul prenatal şi concediul postnatal, beneficiază de indemnizaţie de maternitate.
Începând cu 1 martie 2023, potrivit modificărilor operate în cadrul normativ (Legea pentru modificarea unor acte normative nr. 353/2022), dreptul la indemnizație de maternitate se stabileşte indiferent de realizarea venitului în perioada concediului de maternitate. Astfel, femeia asigurată are dreptul la indemnizaţia de maternitate şi în cazul în care activează în perioada concediului de maternitate şi realizează venit asigurat.
Totodată, începînd cu 1 martie 2023, indemnizaţia de maternitate se va calcula din venitul asigurat al unuia dintre soţii asiguraţi, care va determina un cuantum mai mare al indemnizaţiei de maternitate.
Pentru a beneficia de indemnizație de maternitate nu este necesar de a depune de către cetățeni a cererii în acest sens.
Reamintim, că indemnizaţia de maternitate se stabileşte de către Casa Naţională de Asigurări Sociale în temeiul informaţiei din certificatul de concediu de maternitate, transmise de prestatorii de asistenţă medicală prin intermediul conexiunilor intersistemice și datelor deținute în Registrul de stat al evidenței individuale în sistemul public de asigurări sociale, potrivit CNAS Republica Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Vitamina D, supranumită ”vitamina...
Printr-un gest care durează doar...
La vârsta a doua, prevenția...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
O boală tăcută și devastatoare,...