Colesterolul, cât de important este în organism

Colesterol
Colesterolul crescut este asociat cu o serie e boli cardiovasculare, însă despre importanța lui în organism se vorbește foarte puțin. 

Majoritatea oamenilor au auzit de „nivelurile de colesterol” și de pericolele colesterolului ridicat din sânge, care este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare. Dar, pe lângă efectele secundare dăunătoare pe care le are atunci când are valori mari, colesterolul este o componentă esențială a tuturor celulelor și fundamentală pentru o mulțime de funcții importante ale organismului.

Hormoni precum estrogenul și testosteronul sunt obținuți din colesterol, de exemplu, notează medicalxpress.com.

Se știe de mult timp că colesterolul este transportat în tot corpul prin sânge, sub formă de particule mici, constând din grăsimi și proteine. În celulele corpului, aceste particule sunt descompuse și colesterolul este eliberat și integrat ca parte a celulei.

Deși acest proces este esențial, nu doar pentru oameni, ci pentru toate animalele și plantele, este surprinzător cât de puțin se cnoaște despre modul în care colesterolul este de fapt încorporat în celule după descompunerea acestor particule.

Metoda de a pătrunde în celule, folosită și de virusuri 

În ultimii ani, interesul pentru modul în care este integrat și încorporat colesterolul - și nu în ultimul rând modul în care este reglementat acest proces - a crescut extraordinar.

Acest lucru se datorează parțial potențialului farmaceutic uriaș în reglarea acestui proces, așa cum se arată cu medicamente blockbuster, care reglementează absorbția de colesterol din alimente. În plus, s-a demonstrat că multe virusuri, inclusiv Ebola, utilizează același proces pentru a infecta celulele.

În ultimii cinci ani, cercetătorii de la Universitatea Aarhus au colaborat cu cercetători de la Universitatea din Danemarca de Sud și Universitatea din Leeds pentru a investiga cum se încorporează colesterolul în celule, folosind metode biologice și structurale biologice.

Rezultatele au condus la o perspectivă inovatoare asupra procesului și la un nou model pentru modul în care se integrează și se încorporează colesterolul care schimbă fundamental înțelegerea noastră prealabilă a procesului.

Rezultatele au fost publicate în revista mondială Cell.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel