Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, aprobată azi de Guvern, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, prin care instanța de control constituțional a constatat ca fiind neconstituționale în integralitate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020.
În acest context, ținând cont de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, precum și de faptul că motivele care au determinat emiterea în regim de urgență a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020 subzistă și în prezent, precizăm că actul normativ adoptat astăzi de Guvern conține o serie de măsuri care asigură respectarea drepturilor pacientului și accesul la servicii medicale necesare în condițiile utilizării eficiente a fondurilor alocate în acest scop.
Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului național de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienților care suferă de această afecțiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialiști: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecțiuni.
De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenții chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele cu afecțiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie, beneficiau de reconstrucție mamară, la recomandarea specialistului, fără intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită. Această măsură va avea un impact pozitiv asupra calității vieții și a reinserției sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenție, care până acum se realiza doar contra cost.
Actul normativ aprobat azi reia și demersul normativ pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 818/2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Astfel, nu vor mai exista situații în care părinții să fie obligați la plata contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat copiii acestora urmare a unor accidente generate de acești copii.
De asemenea, actul normativ cuprinde și măsuri referitoare la modul de acordare a certificatelor de concediu medical. Astfel, persoanele asigurate într-un stat membru care devin asigurate pe teritoriul României, au dreptul și vor beneficia, la nevoie, de concediu medical din primele zile de asigurare, în condițiile îndeplinirii stagiului minim de cotizare, respectându-se astfel regulamentele europene în domeniu.
În vederea debirocratizării și îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, actul normativ aprobat azi elimină obligația prezentării lunare la medicul expert, în cazul bolnavilor diagnosticați cu SIDA și neoplazii, pentru prelungirea până la un an și 6 luni a certificatului de concediu medical. Aceste categorii de pacienți au beneficiat de această reglementare până la data de 9 iulie 2020, în baza OUG nr.25/2020.
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare, în concordanță cu dispozițiile Legii nr.302/2018.
De asemenea, pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale, pentru a evita majorarea deficitului de personal în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, în situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, concediul medical se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, iar comisiile de expertiză medico-militară pot propune acordarea unor concedii medicale de până la 550 de zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...