Circa 89% dintre decesele COVID de săptămâna trecută sunt la nevaccinați

Plămâni. Foto: Pexels
Aproximativ 89% dintre decesele cauzate de infecția COVID, de săptămâna trecută, sunt la români care nu s-au vaccinat, arată INSP.

În cel mai recent raport despre decesele cauzate de infecția COVID, reprezentanții Institutului Național de Sănătate Publică susțin că 88,8% dintre morți s-au înregistrat la persoane nevaccinate.

”COVID-19 - raport INSP: 88.8% din decesele înregistrate în săptămâna 15 - 21 noiembrie au fost la persoane nevaccinate În săptămâna 15 - 21 noiembrie 2021, 70.7% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate; 88.8% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.

De la începutul pandemiei până în prezent: 1 din 101 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical. 85.8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani iar 55% din decese au fost la bărbați. 93.1% din persoanele decedate aveau cel puțin o comorbiditate asociată.

Trebuie să protejăm persoanele vulnerabile! Doar prin responsabilitate putem reveni la normalitate! Cea mai simplă și mai la îndemână metodă prin care putem să învingem virusul rămâne vaccinarea”, se arată pe Ro Vaccinare Facebook.

COVID-19: Bilanțul ultimelor 24 de ore arată că peste 2.100 de români s-au infectat cu noul coronavirus, iar aproape 180 au murit în urma infecției. Până astăzi, 25 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.771.887 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.196 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.663.637de pacienți au fost declarați vindecați.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.104 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 40 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 55.829 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 24.11.2021 (10:00) – 25.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 212 decese (109 bărbați și103 femei), din care 35 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu,Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel