Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acad prof univ dr Irinel Popescu este cel care a adus chirurgia robotică în România, în 2008. Deși nu mai putem spune că chirurgia robotică este ceva nou în România, dacă e să ne gândim că academicianul a înființat primul astfel de centru acum 12 ani, la Institutul Clinic Fundeni, totuși nouă, românilor care nu avem pregătire medicală, ne „sună” încă a fi științifico-fantastic.
Ce înseamnă astăzi chirurgia robotică în România și în mod particular, la Spitalul Clinic Sanador, unde academicianul este Coordonatorul echipelor de Chirurgie Robotică Digestivă, dar și cât de accesibilă este ea pacienților, vom afla la Interviurile DC Medical.
Cât, dintr-o astfel de intervenție, contează de fapt robotul și cât chirurgul și mâna sa? Ce tip de robot are Sanador și cum este el, din punctul de vedere al chirurgului care îl folosește efectiv, față de acel prim robot din 2008? Cât de mult a evoluat chirurgia robotică în acești ani? Ce tipuri de intervenții chirurgicale cu roboți se pot face Spitalul Clinic Sanador, care sunt patologiile care pot fi abordate prin această formă avansată de chirurgie și care sunt beneficiile pentru pacient și pentru medic?
Răspunsurile la toate aceste întrebări, și multe altele, în Interviurile DC Medical, emisiune transmisă astăzi, de la ora 16.30, pe pagina de Facebook și canalul de Youtube ale DC Medical. Emisiunea va putea fi urmărită și aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...