La vârsta a doua, prevenția...
Dr. Teodor Buliga, medic primar de chirurgie generală, laparoscopică și oncologică de la Spitalul Clinic SANADOR, ne-a explicat, în exclusivitate, care sunt diferențele între chirurgia robotică și cea clasică, dar și care sunt avantajele în privința recuperării pacientului care este supus unei intervenții chirurgicale robotice.
”Chirurgia robotică este o formă de chirurgie minim invazivă, asta înseamnă că ea nu utilizează incizii largi pentru a intra în cavitatea abdominală. Ca și alte metode de chirurgie minim invazivă se folosesc găurele mici prin care se introduc anumite instrumente speciale, se folosește un gaz, este dioxidul de carbon, care se insuflă în abdomen. Practic se creează o așa zisă cameră de lucru, un spațiu în care chirurgul poate să creeze printre organe nestingherit.
Există o cameră de luat vederi care îți oferă imagine de ansamblu în interior și de aici lucrurile încep să devină mai specifice, în sensul în care camera de luat vederi este specială, este mult îmbunătățită față de procedeele mai vechi de chirurgie minim invazivă, îți asigură o mărire a cadrului de 10 ori, vezi tri-dimensional, vezi toate amănuntele, vezi vase mici de sânge, vezi nervișori, vezi leziunile, vezi limitele dintre o tumoră și țesuturile normale și așa mai departe”, a declarat dr. Buliga, în exclusivitate pentru DC Medical.
”Sunt o grămadă de facilități pe care chirurgia robotică le aduce, de exemplu poți să injectezi o anumită substanță care îți colorează țintit vasele sau ganglionii. Automat camera preia imaginea și spune Până aici este vascularizat bine, aici este tumoră, aici este ganglion afectat și așa mai departe.
Și ceea ce de fapt face diferența este instrumentarul, pentru că instrumentele din chirurgia robotică diferă fundamental de alte tehnici de chirurgie minim invazivă, de laparoscopie, căci aici este de fapt discuția.
Instrumentele au o mare manevrabilitate, au un sistem de coordonare de scripeți, astfel încât mobilitatea lor este foarte mare, depășește mobilitatea mâinii omului. Chirurgul nu va putea să întoarcă niciodată mâna la 540-570 de grade așa cum o face instrumentul de chirurgie robotică. Și în plus, au 5-7 puncte de mișcare, cumva este ca și cum ai opera cu mâna dreaptă, în partea stânga spate a corpului, ceea ce nu se va întâmpla niciodată în viața reală.
Ori în momentul în care această manevrabilitate, combinată cu vizibilitatea extraordinară, asta îți permite să faci anumite artificii, să aplici și procedee de mare, mare finețe, pe care nu le-ai fi putut aplica până acum”, a adpugat el.
Întrebat care este precizia chirurgiei robotice, medicul Buliga a subliniat că este ”una neegalată de nici o altă tehnică” de până la acest moment.
”Tu poți să vezi filamente nervoase de mare finețe și în chirurgia spațiilor înguste, de exemplu în chirurgia oncologică a rectului sau în chirurgia prostatică, așa cum fac colegii de la urologie, faptul că poți să vezi nervii care asigură inervația erectilă a vezicii urinare, inervația sfincterelor anale, este un mare, mare avantaj pentru pacient, pentru că acesta va suferi mai puțin, recuperarea lui va fi mai rapidă, sechelele vor fi mai mici, și de unde, în procedeele clasice rămâneau cu incontinență sau rămâneau cu tulburări de erecție sau rămâneau cu tot felul de complicații legate de leziunile nervoase, acum aceste lucruri sunt complet evitate.
Trebuie să vă gândiți că în momentul în care eu văd vasele de finețe, de calibru foarte mic, pot să mă duc să fac o rezecție țintită, să mă strecor practic în spații și țesuturi absolut respectând ceea ce trebuie să rămână versus ceea ce trebuie să scot. Ori pierderea de sânge este foarte mică.
Într-un fel vei forța un organism să recupereze un litru, un litru și ceva de sânge, cum se întâmplă adesea în chirurgia clasică și într-un fel se va recupera un organism care pierde, prozaic zic, o lingură de sânge”, a mai spus medicul chirurg.
Mai mult în video:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La vârsta a doua, prevenția...
O boală tăcută și devastatoare,...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Diabetul nu doare, dar dacă simți...
Printr-un gest care durează doar...
Vitamina D, supranumită ”vitamina...