Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Israelul anunțat marți că va administra o a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani și personalului medical, devenind prima națiune din lume care face acest lucru, decizia fiind justificată de rapida răspândire a variantei Omicron de coronavirus.
„Cetățenii Israelului au fost primii care au făcut cel de-al treilea vaccin și continuăm să conducem cu cel de-al patrulea vaccin”, a declarat prim-ministrul Naftali Bennett într-o declarație dată marți seara. El a ordonat autorităților să se pregătească pentru o campanie de vaccinare la nivel național.
Chile va administra din luna februarie cea de-a patra doză a unor vaccinuri COVID-19, începând cu persoanele din grupele de risc, înainte ca măsura să fie extinsă la nivelul întregii populații, a anunțat vineri președintele chilian Sebastian Pinera, citat de AFP și Agerpres.
„Principala preocupare și totodată prioritatea noastră este aceea de a proteja viața și sănătatea compatrioților noștri”, a declarat președintele Pinera în cadrul unui eveniment ce a marcat prima aniversare a lansării în Chile a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19.
Primii chilieni care vor primi cea de-a patra doză de vaccin vor fi angajații din sectorul sănătății, persoanele în vârstă și persoanele diagnosticate cu boli cronice.
Chile dispune deja de dozele necesare, a precizat președintele Sebastian Pinera.
Ministrul chilian al Sănătății, Enrique Paris, a justificat noua decizie prin faptul că studiile locale "arată cu adevărat că există o scădere a nivelului anticorpilor" care luptă împotriva virusului la șase luni după administrarea primei doze de vaccin.
Cel puțin 16,5 milioane de chilieni din totalul de 19,2 milioane de locuitori din Chile sunt vaccinați deja cu schema completă (două doze), reprezentând mai mult de 86% din populația țării.
Chile a raportat 1,7 milioane de infectări și 38.954 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei. În ultimele 24 de ore au fost raportate 54 de decese.
De la începutul lunii decembrie, campania de vaccinare din Chile a fost extinsă și pentru copiii cu vârste de peste trei ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...