Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Oamenii de știință au descoperit noi compuși care pot explica beneficiile pentru sănătate ale cerealelor integrale, se artă într-un nou studiu realizat la Universitatea din Finlanda de Est.
Un aport ridicat de cereale integrale a crescut nivelurile de compuși betainici din organism, care, la rândul lor, au fost asociate cu metabolismul îmbunătățit al glucozei, printre altele. Constatările aruncă o nouă lumină asupra efectelor la nivel celular pe care le are o dietă bogată în cereale integrale și pot contribui la dezvoltarea produselor alimentare din ce în ce mai sănătoase, arată oamenii de știință.
Cum ne protejează organismul
„Cerealele integrale sunt unul dintre cele mai sănătoase alimente care există. Spre exemplu, știm că un aport ridicat de cereale integrale protejează împotriva diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, până acum nu am înțeles mecanismele celulare prin care dieta bogată în cereale integrale influențează organismul nostru", a explicat, în materialul dat publictății pe site-ul Universității finlandeze, dr. Kati Hanhineva, cercetător principal al studiului.
Folosind analiza metabolomică, grupul de cercetare condus de Dr. Hanhineva a investigat efectele unei diete bogate în cereale integrale asupra metaboliților (produșii intermediari ai metabolismului) în organism. Efectele au fost studiate la șoareci hrăniți cu furaje bogate în tărâțe și la oameni după o dietă bogată în produse din cereale integrale, pe parcursul a 12 săptămâni. O dietă bogată în cereale integrale au crescut nivelurile de compuși betainici atât la șoareci, cât și la oameni.
Este o premieră
„Aceasta este prima dată când mulți dintre acești compuși de betaină au fost observați în organismul uman în primul rând", pubctează dr. Hanhineva.
La sfârșitul celor 12 săptămâni de urmărire, cercetătorii au observat, de asemenea, o corelație între îmbunătățirea metabolismului glucozei și prezența crescută a compușilor betainei în corp.
„Acid pipecolic betaină, de exemplu, este deosebit de interesant. Nivelurile crescute ale betainei din acidul pipecolic după consumul de cereale integrale au fost, printre altele, asociate cu niveluri scăzute de glucoză după masă (postprandial, n.r.)".
Compusul nou a funcționat în mod similar cu un medicament pentru inimă în experimente la nivelul celulelor.
Testat la nivel celular
Unul dintre compușii betainici descoperiți de cercetători este 5-aminovaleric acid betaine, 5-AVAB, care pare să se acumuleze în țesuturile active metabolic, cum ar fi inima. Având în vedere această observație, cercetătorii și-au propus să-și testeze în continuare efectele într-un model celular.
„Am observat că 5-AVAB reduce utilizarea de către cardiomiocite a acizilor grași ca o sursă de energie prin inhibarea funcției unei anumite proteine din membrana celulară", spune cercetătorul Olli Kärkkäinen de la Universitatea din Finlanda de Est.
„Acest efect la nivel celular este similar cu cel al anumitor medicamente utilizate pentru bolile cardiovasculare. Însă este important să rețineți că nu am continuat experimentarea dincolo de nivelul celular. Sunt necesare noi studii pe animale și la oameni pentru a verifica dacă 5-AVAB poate afecta funcții ale corpului nostru", a continuat el.
Ne ajută să înțelegem mai bine efectele benefice
Cu toate acestea, descoperirea noilor compuși asociați cu cerealele integrale mărește semnificativ înțelegerea asupra faptului că produsele din aceste ingrediente sunt bune pentru sănătatea noastră.
„În viitor, vom căuta să analizăm mai detaliat multitudinea de efecte pe care acești compuși noi le pot avea asupra corpului uman și vom examina, de asemenea, cum microbii intestinali contribuie eventual la formarea acestor compuși", a conchis dr. Hanhineva.
Studiul finlandez a fost publicat în Jurnalul American de Nutriție Clinică și poate fi studiat AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Aceste alimente scad semnificativ...