Centrele mobile de vaccinare au început activitatea

Centre mobile de vaccinare  Foto: Col. Oana Ciobanu și Daniel Iancu
Centrele mobile de vaccinare aflate în responsabilitatea SUUMC acționează, începând de ieri, în localități izolate sau greu accesibile.

Spitalul Universitat de Urgență Militar Cetnral (SUUMC) „Dr. Carol Davila” anunță că a demarat activitatea de vaccinare prin centrele de vaccinare mobilă. 

„Centrele mobile de vaccinare aflate în responsabilitatea Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), acționează începând de miercuri, 21 aprilie, în sprijinul autorităților locale, în localități izolate sau greu accesibile, la propunerea și solicitarea Direcțiilor de sănătate publică județene, conform instrucțiunilor Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19.

Activitatea a fost demarată în prezența Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, a ministrului apărării naționale, domnul Nicolae Ionel Ciucă, a șefului Statului Major al Apărării, domnul General-locotenent Daniel Petrescu, a șefului Direcției medicale, domnul General maior medic Conf. univ. dr. Dragoș Popescu, a comandantului Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila”, d-na General maior medic Conf. univ. dr. Florentina Ioniță-Radu și a Președintelui Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19, domnul Colonel medic Asist univ. dr. Valeriu Gheorghiță”, se arată într-o postare pe Facebook a SUUMC.

„Echipele de vaccinare ale SUUMC, coordonate de colonel medic dr. Constantin Ștefani, șeful Ambulatoriului Clinic Integrat sunt formate din personal medico-sanitar din cadrul SUUMC (medici, asistenți şi registratori medicali) și paramedici din cadrul DSU, în funcție de numărul de beneficiari și capacitatea spațiului de vaccinare amenajat în localitate.Centrele mobile de vaccinare sunt organizate pentru județele Ilfov, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Prahova, în containere asigurate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, iar echipele mobile își desfășoară activitatea în spații puse la dispoziție de autoritățile locale și asigură, la nevoie, vaccinarea persoanelor nedeplasabile la domiciliu”, mai arată SUUMC.

În centrele mobile va fi folosit vaccin produs de compania Moderna.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Crossuri externe

Iti place noua modalitate de votare pe dcmedical.ro?
pixel