Ce trebuie să înțelegi despre SISTEMUL IMUNITAR. Dr Gabriel Diaconu, Regatul și soldații mai tari ca-n Războiul Stelelor

Soldații - clone „stormtroopers” din Războiul Stelelor. Foto: Pixabay
Cunoscutul medic psihiatru Gabriel Diaconu explică, pe înțelesul tuturor, cum e treaba cu sistemul imunitar. Cum funcționează, de ce sunt inutile suplimentele-minune și care e logica din spatele vaccinării: 

„Acesta este un scurt îndreptar privind sistemul nostru imunitar: ce este el, cum funcționează, ce înseamnă o imunitate competentă, și dacă există sau nu adevăr în expresia: „ești cu imunitatea la pământ”, scris dr Gabriel Diaconu, pe pagina sa de Facebook. 

Din start medicul ține să precizeze că limbajul pe care-l va folosi nu e academic, ci unul pe care-l poate înțelege oricine. Intertitlurile aparțin redacției. 

„Avertizez cititorul că am să explic în termeni foarte simpli, adaptați cetățeanului Costică din comuna Belciugatele. Celor dornici să aprofundeze imunitatea le doresc succes, calea de urmat este examen la facultatea de medicină, un pic de răbdare până la modulul de imunologie, și nervi de oțel în ce privește pregătirea examenului. Mie unul mi-a plăcut, l-am luat cu brio, și-am slăbit trei kilograme în proces.

Cu ce te naști și ce capeți pe drum

Fiecare om are, de la naștere, o zestre imunitară. Când spui „imunitate” te referi la abilitatea organismului de-a se apăra cu succes de dușmani, oricare ar fi ei.

Un organism viu, care trăiește în natură, n-are decât foarte puțini prieteni. Are în schimb multe interacțiuni cu oricare alte forme de viață, unele dintre care devin dușmănoase.

Apărarea, ca și pe vremea lui Burebista, arată foarte asemănător cu un regat. Există bariere naturale (munți, râuri etțetera), există așezăminte fortificate, există o armată, armata e dotată cu niscaiva arme, cineva se uită de pe metereze și ocazional strigă „săriți, vin turcii”, și cineva se agită repede să dea adunarea și trimite răzeșii la luptă. Luptele se duc, se lasă cu vărsare de sânge (...)

Altfel paralela funcționează perfect. Avem bariere naturale: piele, unghii, cornee. Avem și organe fortificate: amigdale, ganglioni, rețeaua limfatică și glimfatică, apendicele ăla de ți l-au scos rezidenții în clasa a 4-a că ai mâncat semințe, dar și nas, muci, tuse, strănut ca mecanisme dinamice de-a face față dușmanului.

Controlul la frontieră

Și apoi avem o capacitate incredibil de diversă, și groaznic de complicată, prin care la orice moment celulele noastre imune, ca veritabili ofițeri la frontieră, verifică fără să obosească vreodată dacă forma de viață cu care se întâlnesc e „prieten” sau „dușman”. Chestia asta se întâmplă prin „prezentarea” unui pașaport de către fiecare celulă, fiecare gâgâlice care se află în noi, pe noi, sau care trece prin noi. Acest pașaport n-are poza făptașului. Dar are un cod, cam cum e CNP-ul, pe care trecătorul (sau locatarul) îl prezintă celulei imune. Te-a validat că ești kosher, bine, nu te-a recunoscut, ești mâncat (de multe ori la propriu).

Această zestre imunitară pe care o avem moștenită e îmbogățită cu informații de relația pe care o are copilul în uter cu organismul mamei. E o super-mega-mare șmecherie, de fapt, că evoluția a permis adaptarea aceasta, și „echiparea” bebelușului cu arme biologice încât în primele luni de viață să reziste la infecții de tot felul, ba să mai și capete cunoaștere prin felul în care e hrănit de mamă cu propriu-i lapte. Un bebeluș alăptat la sân nu doar că mănâncă. El și studiază intens tratate lungi de imunologie pe care le „înghite” ca pe apă.

Dușmanii pe care-i întâlnim ne „călesc”

După care, de-a lungul vieții, ne întâlnim cu tot felul de bâzdâgănii unele mai groaznice decât altele. Pe unele le dovedim, altele ar putea să ne dovedească. Unele sunt „memorate” de sistemul nostru imunitar, după un război, pentru restul vieții, altele sunt mai dibace și vor fi ținute minte doar o perioadă.

Sunt multe feluri în care poți clasifica imunitatea. Hai să-i zicem că e înnăscută, sau dobândită (pentru generația nouă: XP, puncte, mana, level up). Hai să zicem, mai mult, că ea poate fi activă (și-o face omul cu mâna lui, ori prin contact cu boala ori printr-o strategie de imunizare) sau pasivă (îi dă mama carte, sau domnul doctor face transfer de anticorpi, plasmă, chestii). Și hai să mai zicem că ea este celulară (armată, tarabostes, frații Jderi etc) sau umorală (arcuri, săgeți, pocnitori și prăștii).

Celulele sistemului imunitar și Războiul Stelelor

Până în zilele noastre probabil că cea mai de senzație treabă la sistemul nostru imunitar e că celulele luptătoare sunt clone. Când am aflat chestia asta am rămas cu gura căscată zile la rând. George Lucas a fost mic copil. Pistol cu apă. Realitatea este că noi avem, în organism, veritabile linii de asamblare pentru storm-trooperi (nea Costică din Belciugatele sigur știe de Războiul Stelelor, că doar se uită și el pe seriale), unii dintre care sunt capabili să facă prăpăd. Unii dintre ei, de altfel, sunt responsabili de producția ulterioară de anticorpi, care anticorpi reprezintă muniția pe care noi o avem și pe timp de război (în faze acute ale infecției) dar și pe timp de pace (l-a prins la graniță, jap-rap trei buzdugane și l-a răpus înainte să facă pui prin corp).

Imuno-farmece inutile

Există o industrie colcăindă de imunostimulatoare, imuno-boostere, imuno-farmece și mai ce știu eu ce, majoritatea fiind puterea plantelor, bobița-muntelui și ciuboțica-fermecată-a-cucului. Pe cât de mult consumă indivijii astfel de „suplimente”, pe atât de goală de dovezi și conținut este de fapt această piață. Prin definiție, și fără cătină și echinaceea, sistemul nostru imun este țiplă, brici, competent și pus pe harță și fără darurile pădurii. Doar că nu e perfect. Și nu se descurcă foarte bine tot timpul.

Imunitatea de primă linie

Imunitatea asta „de primă linie” se bazează pe celule. Celula vede inamicul, actele la control, ăla se pierde transpiră și bâlbâie după care macrofagul face o gură mare și-l mănâncă. Sau vine limfocitul killer, îl gâdilă un pic la membrană, zbârnâie un senzor chimic și-l împușcă instantaneu cu radicali liberi de oxigen sau bagă sulițe, perforine în sărmanul patogen, și-l face chisăliță.

Imunitatea celulară

Imunitatea celulară o găsești la locul faptei. Te-ai zgâriat, te-ai înțepat, te-ai tăvălit prin cactuși, faci puroi. Puroiul ăla, privit la microscop, e un câmp de luptă. Nu tot timpul celulele noastre imune izbândesc. Unii patogeni sunt atât de bine echipați, au blindaje, au abilități de apărare (inclusiv unii invadează celulele imune și le folosesc drept gazdă). Alții sunt ninja, folosesc camuflaje, prezintă pașapoarte corecte axei imune la intrare ca după aia să facă prăpăd în organele lor țintă. Dacă oamenii de rând ar ști câte se întâmplă zilnic în corpul lor s-ar mișca suav, cu grație, să nu cumva să deranjeze forfota.

Imunitatea umorală

Imunitatea umorală e pe bază de armament. Armament înseamnă anticorpi. Anticorpii sunt arme, bice și elice (n-am găsit altă rimă) croite pe măsura și proprietățile invadatorului. Să fabrici anticorpi cere timp, școală, și „competența” fabricii. Este de altfel motivul pentru care de unele boli te vindeci mai greu, de altele incomplet, sau de altele niciodată. Căci numărul, performanța și stabilitatea barierei de anticorpi variază în legătură cu multe alte bucle, verigi și variabile (printre care și vârsta, dacă ești sănătos la splină, la ficat, la maț, dacă ai nervi sănătoși și floră intestinală suficientă, dacă circulă sângele cumsecade și n-ai vase înfundate, plămâni ponosiți și inimă beteagă, glande zdravene și lista continuă).

Când armata o ia prin cucuruz

În cele din urmă, imunitatea se intersectează vrând-nevrând cu sănătatea întregului ansamblu al organismului. Uneori armata imună o ia prin cucuruz și atacă celulele corpului de parcă ar fi dușmani (cum se întâmplă în boli auto-imune), sau e vlăguită din diverse motive (numim asta imuno-depresie, dar n-o tratăm cu anti-depresive). Vlăguința imunității poate fi și ea celulară (n-ai celule, maică, se cheamă citopenie, sau penurie de celule) sau umorală (titru mic de anticorpi, după buget), sau poate fi într-un al treilea spațiu, acela al inflamației, lucru care ar merita un text în sine dar mi-e că nu-l mai termin pe acesta.

Ce face vaccinul

Ce este acela un vaccin, înafară de faptul că numele vine de la vacă? Un vaccin este un teren de antrenament pentru sistemul nostru imun, căruia i se prezintă, spre studiu și aprofundare, informații despre dușman. Ori i se arată dușmanul viu, dar bătut bine și dezarmat (cazul vaccinurilor cu virus viu atenuat), ori i se arată date despre dușman (fragmente de virus, sau proteine din membrana lui, sau receptori = uniformă, epoleți, cu ce praștie trage el), ori – cum se întâmplă în cazul imunității nespecifice secundare unor vaccinuri – pe cale de similaritate sau elan proletar al imunității, soldații armatei noastre sunt dăștepți foc și se prind singuri (vezi limfocitele killer și natural-killer).

Vaccinarea este o formă activă de imunizare fără să fie nevoie să faci boala. Adică în loc să te lupți cu turcii la Podul Înalt se ia una bucată turc frăgezit, se bagă în cetatea Neamțului, și-apoi rând pe rând trec soldații lui Ștefan cel Mare și studiază, încât mai târziu să nu fie ca în bancul cu „câtă frunză, câtă iarbă”.

Se vorbește mult, și prost, despre „sisteme imunitare la pământ”. Da, se prea poate că în infecții prelungite, sau când omul e rangă de bolnav, sau dacă are probleme variate și la ficat, și la rinichi, și la alte organe, să aibă penurie de leucocite, sau limfocite, lucru care nu sună bine pentru doctor când o constată. Pe de altă parte dacă numărătoarea iese bună, și dacă ești vaccinat, sunt șanse minunate că școala de vară a lui Ștefan să fie însoțită de succes.

Ce înseamnă să câștigi în lupta cu dușmanul

Succes nu e musai că înseamnă victorie totală împotriva virusului. Victorie înseamnă și că lupta va fi mai ușor de dus, și câștigi resursă prețioasă în război. Dacă iei gripa, spre exemplu, vaccinul ori te apără de boală, ori te apără de forma gravă de boală. Poate că turcii vor fi echipați altfel anul ăsta, dar tot turci sunt, hai să ne înțelegem. Și dacă ești vaccinat dai timp „fabricilor de armament” din corpul tău să fabrice anticorpi utili, în timp ce tragi cu ce-ai primit prin imunizare în inamic. Nu e groaznic, nu e de colo.

Transfuzia cu plasmă convalescentă în Covid, alt exemplu. Acolo imaginea e simplă, parașutezi lăzi cu mitraliere pe câmpul de luptă. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. E o strategie primitivă, dar eficientă.

Imuno-modulatoarele, alt exemplu. Acolo ai molecule care acționează ca niște veritabili comandanți de oști și „ordonează” câmpul de luptă încât să fie mai eficace, și să nu se calce în picioare brigăzile albe (scuze pentru posibila remarcă rasial încărcată).

Deci, băi Costică. Dacă ai înțeles, bine. Dacă n-ai înțeles și te-ai mai și plictisit de acest cearșaf, ei bine află că ce-am scris eu aici e biologie de clasa a V-a. Imunologia e ca programarea, e în cod, e grea băi Costică. Să te bagi tu în discuție că ți-a zis ție baba că dacă dai cu miere crește imunitatea e simpatic, dar inutil. Să învârți diverse expresii savante, al căror sens nu-l pricepi, darămite să-l înțelegi, e periculos, se mai iau naiba și alții după tine.

Ce-ai nevoie să reții tu e că e de bine. Și să te vaccinezi. E ca și mersul la școală Costică. Nu te pune nimeni, nu se supără nimeni dacă rămâi analfabet. Doar că imunitatea e ca știința de carte. Ai carte, ai parte. N-ai carte, n-ai și gata”, conchide dr Gabriel Diaconu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel