Ce este dieta psihobiotică și cum ajută la reducerea stresului. Rezultatele s-au văzut din prima lună

ce este dieta psihobiotica. FOTO: Freepik @valeria_aksakova
Dieta psihobiotică este una cu rezultate în reducerea stresului. Care sunt alimentele recomandate în această dietă.

Stresul este unul dintre factorii declanșatori pentru o serie de afecțiuni, atât fizice, cât și psiho-emoționale, motiv pentru care trebuie acordată o atenție deosebită acestui aspect.

Specialiștii recomandă, pe cât posibil, reducerea sau chiar eliminarea stresului din viața noastră, însă acesta este un lucru destul de greu de realizat, însă nu imposibil. Pentru unii exercițiile fizice sau găsirea unor activități care să le aducă un dram de bucurie și mulțumire sufletească sunt de ajuns, pentru alții meditația este un lucru care îi pune pe un făgaș normal.

Potrivit unor studii realizate de APC Microbiome Ireland, alimentele pe care le consumăm pot avea un impact major în acțiunea noastră de a face față stresului, notează Science Alert.

Dieta psihobiotică, factor de reducere a stresului

Acest studiu a fost realizat pe un eșalon de 45 de persoane sănătoase, cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, din care mai bine de jumătate erau femei. Mai mult, dieta celor din studiu era una săracă în fibre.

Aproximativ jumătate dintre ei au primit o dietă concepută de nutriționistul Kirsten Berding, care să crească cantitatea de alimente prebiotice și fermentate pe care le consumau. Această dietă este cunoscută sub numele de dietă ”psihobiotică”, deoarece includea alimente care au fost legate de o mai bună sănătate mintală.

Vezi și: Stresul, factor de risc pentru bolile gastrointestinale. Medic: Manifestările sunt variate

Acest grup a beneficiat de o sesiune de educație individuală cu un dietetician atât la începutul, cât și la jumătatea studiului.

Astfel, aceștia au beneficiat de 6-8 porții de fructe și legume, bogate în prebiotice, 5-8 porții de cereale pe zi și 3-4 porții de luminoase pe săptămână. În plus au putut include în meniu și 2-3 porții de alimente fermentate.

De partea cealaltă, cei din grupul cu dieta de control au primit doar sfaturi dietetice generale, bazate pe alimentele sănătoase.

Rezultatul a fost unul surprinzător, căci cei care au urmat dieta psihobiotică s-au simțit mai puțin stresați în comparație cu cei din dieta de control. În concluzie, o dietă bogată în fibre poate contribui la reducerea stresului.

A existat, de asemenea, o corelație directă între cât de strict au urmat participanții dieta și nivelul de stres perceput, cei care au consumat mai multe alimente psihobiotice în perioada de patru săptămâni raportând cea mai mare reducere a nivelului de stres perceput.

Mai mult, susțin cercetătorii, dieta psihobiotică a provocat doar modificări subtile în compoziția și funcția microbilor din intestin.

De altfel este cunoscută legătura dintre creier și intestin, așa-numita axa creier-microbiotă.

Un alt lucru care trebuie reținut din studiul mențuinat este faptul că acesta a fost realizat pe persoane sănătoase, astfel că nu se știe, cu exactitate, care este efectul dietei psihobiotice asupra persoanelor care suferă de anumite afecțiuni.

Cu toate că este un studiu cu rezultat restrâns, dovezile arată o modalitate eficientă de a reduce stresul prin intermediul alimentației. Mai mult, cercetătorii iau în calcul realizarea unui astfel de studiu și asupra persoanelor care suferă de tulburări legate de stres, cum ar fi anxietatea și depresia.

Stresul, factor de risc pentru Alzheimer. Ciurea: Ne îmbătrânește total, celula nervoasă suferă, sistemul hormonal suferă

Stresul este un sentiment de tensiune emoțională sau fizică. Acesta poate proveni de la orice eveniment sau gând care vă face să vă simțiți frustrat, furios sau nervos.

Stresul este reacția corpului dumneavoastră la o provocare sau la o solicitare. În episoade scurte, stresul poate fi pozitiv, cum ar fi atunci când vă ajută să evitați un pericol sau să respectați un termen limită. Stresul pe termen lung, cunoscut ca stres cronic, poate afecta grav organismul în timp și poate avea efecte de lungă durată asupra sănătății.

Stresul, cum îl recunoaștem

Stresul prezintă o serie de semne comune, care includ printre altele:

- Modificări ale dispoziției

- Palmele umede sau transpirate

- Scăderea apetitului sexual

- Diareea

- Dificultăți de somn

- Probleme digestive

- Amețeli

- Senzație de anxietate

- Boală frecventă

- Scrâșnirea dinților

- Dureri de cap

- Energie scăzută

- Tensiune musculară, în special la nivelul gâtului și al umerilor

- Dureri și dureri fizice

- Bătăi accelerate ale inimii

- Tremurături. Citește mai departe AICI.

Vezi și: 5 efecte surprinzătoare ale consumului de prebiotice. Printre ele, reglarea glicemiei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel