Casca bizară care poate face RMN-urile la creier de două ori mai bune și mai rapide. STUDIU

Ke Wu, un doctorand în departamentul de inginerie mecanică al Universității din Boston, demonstrează un nou dispozitiv metamaterial magnetic destinat a fi utilizat împreună cu aparatele RMN pentru a crește calitatea scanărilor creierului. Foto: Universita
Un meta-material magnetic purtabil nou proiectat de cercetători de la Universitatea din Boston ca o cască bizară ar putea ajuta la realizarea RMN-urilor mai clare, mai rapide și mai ieftine, arată un nou studiu. 

Cercetătorii de la Universitatea din Boston (link direct sursa informației) au dezvoltat un dispozitiv în formă de cască, ce se potrivește pe capul unei persoane și poate fi purtat în timpul unui RMN la creier. Această cască bizară mărește performanța RMN-ului, creând imagini mai clare care pot fi surprinse cu o viteză de două ori mai mare decât cea normală. În cele din urmă, meta-materialul magnetic are potențialul de a fi utilizat împreună cu aparate RMN mai ieftine cu câmp scăzut, pentru a face tehnologia disponibilă pe scară mai largă, în special în țările în curs de dezvoltare.

Arată ca o cască de biciclist bizară sau ca un echipament din celebrul film „Back to the Future” („Înapoi în viitor”), dar acest gadget realizat din plastic și sârmă de cupru este o descoperire tehnologică cu potențialul de a revoluționa imagistica medicală. În ciuda aspectului său haios, dispozitivul este de fapt un meta-material, care este rezultatul unei mulțimi de cunoștințe în fizică, inginerie și matematică.

Casca a fost dezvoltată de Xin Zhang, profesor de inginerie mecanică la Colegiul de Inginerie, și echipa sa de oameni de știință de la Centrul de Fotonică al Universității din Boston. Cercetătorii sunt experți în meta-materiale, un tip de structură proiectată și creată din celule unitare mici care ar putea fi nespectaculoase dacă sunt luate fiecare separat înconsiderare, dar atunci când sunt grupate într-un mod precis, obțin noi „superputeri” care nu se găsesc în natură. 

RMN-uri mai bine și mai rapide

Meta-materialele, de exemplu, pot îndoi, absorbi sau manipula unde - cum ar fi undele electromagnetice, undele sonore sau undele radio. Fiecare celulă unitară, numită și rezonator, este de obicei aranjată într-un model care se repetă în rânduri și coloane; aceste celule pot fi proiectate în diferite dimensiuni și forme, și plasate în orientări diferite, în funcție de undele pe care sunt proiectate să le influențeze.

Meta-materialele pot avea multe funcții noi. Zhang, care este, de asemenea, profesor de inginerie electrică și informatică, inginerie biomedicală și știință și inginerie a materialelor, a proiectat anterior un meta-material acustic care blochează sunetul fără a opri fluxul de aer (imaginați-vă motoare cu reacție și aparate de aer condiționat mai silențioase) și un meta-material magnetic care poate îmbunătăți calitatea aparatelor de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) utilizate pentru diagnosticul medical.

Acum, Zhang și echipa sa și-au dus descoperirea alor un pas mai departe. Dispozitivul în formă de cască, ce se potrivește pe capul unei persoane și poate fi purtat în timpul unul RMN al creierului, îmbunătățește performanța acestei investigați imagistice, creând imagini mai clare care pot fi surprinse cu o viteză de două ori mai mare decât cea normală.

Casca este realizată dintr-o serie de rezonatoare meta-materiale magnetice, care sunt realizate din tuburi de plastic imprimate 3D, învelite în cabluri de cupru, grupate pe o matrice și aranjate precis pentru a canaliza câmpul magnetic al aparatului RMN. Plasarea metamaterialului magnetic - sub formă de cască sau ca matrice plană cum era proiectat inițial - în apropierea părții corpului care trebuie scanată, spune Zhang, ar putea face ca RMN-urile să fie mai puțin costisitoare și mai eficiente în timp pentru medici, radiologi și pacienți - toate îmbunătățind în același timp calitatea imaginii.

În cele din urmă, meta-materialul magnetic portabil are potențialul de a fi utilizat împreună cu aparate RMN mai ieftine, care au un câmp redus (acuratețe mai mică), pentru a face tehnologia disponibilă pe scară mai largă, în special în țările în curs de dezvoltare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel