Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Invitată în podcastul lui Lucian Viziru, actrița Carmen Tănase a povestit despre perioada în care a ales să se retragă din lumina reflectoarelor, pentru a se concentra pe problemele de sănătate, care o apăsau atunci.
"Eu n-am mai lucrat în timpul pandemiei. Am ieșit înainte să înceapă nebunia asta din serialul în care trebuia să fiu. M-am ocupat un pic de sănătate, că era cazul. Nu era bine, era programul foarte aiurit, adică ceva.. nu apucam să dorm decât 2-3 ore pe noapte, pentru că de la filmare, plecam la deplasări, mâncam numai prin benzinării. Aveam niște probleme și când am hotărât am zis "Gata", m-am încăpățânat. Totuși sunt niște bani, dar cu toate astea eu m-am încăpățânat și am zis nu", a declarat Carmen Tănase în urmă cu ceva timp.
Îndrăgita artistă a povestit că a aflat despre grava problemă de sănătate accidental.
"Mă durea piciorul ăsta, îl simțeam altfel, diferit, parcă nu era piciorul meu. Uneori îngheța, alteori aveam ace așa în el. Și am zis, "cu siguranță de la coloană". Aveam problemele mele cu colana și am zis să mă duc să-mi mai fac un RMN și, din greșeală, s-a deschis câmpul ăla la RMN mai mult. Și după ce am stat 45 de minute acolo mi-au zis "Mai intrați o dată" și mi-au pus un grilaj pe cap. Și după, am văzut o atmosferă acolo, intrau unii, alergau, vorbeau în șoaptă, eu eram cu o prietenă de-a mea, au chemat-o pe ea și atunci am intrat în camera aia și am întrebat ce se întâmplă. Domnul doctor de acolo de la RMN mi-a zis: "Se întâmplă că aveți o tumoră pe măduvă". Asta se întâmpla acum trei ani", a mai spus actrița.
Din aceste motive, Carmen Tănase a fost operată de urgență
"Mi-au arătat-o.. măduva se subția și stătea să se rupă și a zis că nu mai e timp, pentru că din clipă în clipă, se poate întâmpla ca aia să se rupă și dacă se rupea măduva, pericolul era paralizie de la gât în jos. În trei zile m-am operat", a mai spus ea.
”Este o persoană la care țin foarte mult, pe care o cunosc de foarte mult timp, însă o problemă de sănătate descoperită din întâmplare o putea lăsa paralizată. Este vorba despre Carmen Tănase, care este acum alături de noi", a spus Adela Popescu, în emisiunea "Vorbește lumea" de la PROTV.
Faptul că Adela Popescu a amintit despre problema de sănătate a lui Carmen Tănase nu a fost deloc pe placul actriței, care a reacționat imediat.
"Știi care e problema?! Nu văd ce e asta cu problema de sănătate?", a spus Carmen Tănase.
Adela Popescu: Păi nu a fost?
Carmen Tănase: Păi a fost, dar ce am dat vreo importanță? M-a pus naiba să-i spun lui Viziru și gata!
Adela Popescu: Păi tu nu, tu nu, Carmen, doar că un om are o viață și așa, la un moment dat, din întâmplare? Sau cum ți s-a întâmplat?
Carmen Tănase: Da, a fost o întâmplare, m-am dus să-mi fac și eu analizele.
Adela Popescu: Îți făceai în mod frecvent?
Carmen Tănase: Nu, nu-mi făceam în mod frecvent, dar m-am dus că am avut timp dintr-o dată.
Carmen Tănase a spus că avea o amorțeală într-un picior care se simțea diferit față de celălalt. "Întâmplător s-a descoperit, când au mărit din întâmplare câmpul la RMN. A trebuit să mă operez. A fost o tumoră pe măduvă", a completat Carmen Tănase.
"Și tu așa spui?", a întrebat contrariată Adela Popescu.
”În primul rând, am avut încredere în domnul doctor, am zis că gata, nu mai am niciun fel de tumoră. Dânsul mi-a spus: știu ce am scos, totul este în regulă. Nu e nimic, sunt bine mersi. Dacă rămânea acolo, se rupea măduva. (Și rămâneai paralizată, nu? a fost întrebată). Da", a mai spus actrița, scrie DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Într-o lume în care stresul și agitația ne însoțesc la fiecare...
Radiografiile și radiațiile din...
De ce să apelezi la medicamente...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
O substanță chimică nou identificată...
Acesta este semnul cancerului...