Autodiagnosticarea pe internet poate...
HG 162/2020 aprobată de Guvern pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 (privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative) prevede prelungirea aplicabilităţii măsurilor în domeniul sănătăţii până la data de 31 decembrie 2020.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunță că se menţin până la finalul anului consultaţiile la distanţă acordate de medicii de familie şi de medicii specialişti din ambulatoriul clinic, pentru care nu este necesară validarea cu cardul de sănătate. În urma consultaţiilor acordate la distanţă medicul de familie/medicul specialist va emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv prescripţiile medicale. Documentele sunt transmise pacientului prin mijloace de comunicare electronică.
În cazul consultaţiilor acordate la cabinet, este obligatorie validarea cu cardul de sănătate a primirii serviciilor.
"Reintroducem utilizarea cardului de sănătate în toate situaţiile în care pacientul se deplasează fizic la unitatea medicală pentru a primi servicii medicale, pentru a avea o evidenţă cât mai exactă şi a gestiona cât mai eficient fondurile din sistem. Consultaţiile la distanţă rămân o alternativă benefică, atât pentru pacienţi cât şi pentru medici, prin care se asigură accesul la tratamentele necesare fără a se expune riscurilor de infectare. Recomandăm în continuare pacienţilor programarea consultaţiilor, medicul fiind cel care decide modul în care va fi acordată consultaţia, la distanţă sau în cadrul unei vizite la cabinetul medical", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS.
De asemenea, s-a prelungit până la data de 31 decembrie 2020 termenul de valabilitate pentru următoarele documente a căror valabilitate expiră până la această dată:
- biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare;
- biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
- recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive - ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
- deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.
Printre măsurile al căror termen de valabilitate s-a prelungit prin aprobarea HG 162/2020 se numără şi posibilitatea ca medicii de familie să poată prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv medicamentele restricţionate din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate, cu menţiunea că pentru medicamentele care se eliberează în baza unor protocoale terapeutice şi a unor formulare specifice (medicamente notate cu (**)1, (**)1 Alfa şi (**)Beta în Lista de medicamente compensate şi gratuite) este necesară evaluarea periodică a medicului de specialitate pentru a confirma sau modifica schema de tratament, la termenele prevăzute în protocoalele terapeutice sau în scrisorile medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Autodiagnosticarea pe internet poate...
Depresia postpartum este o condiție...
Proteinele sunt macronutrienți vitali...
Acest test simplu îți poate salva viața. Cum poți depista rapid...
Ce trebuie să faci în caz de arsură...
Medicul Elvira Brătilă ne-a vorbit...
Alimentația echilibrată, bogată în...
Mindfulness, considerat o soluție...