Alimentația în sezonul rece poate fi...
Cancerul de endometru începe în stratul de celule care formează mucoasa uterului (endometru), acest tip de cancer fiind uneori numit și cancer uterin.
La nivelul uterului se pot forma și alte tipuri de cancer, inclusiv sarcomul uterin, dar acestea sunt mult mai puțin frecvente decât cancerul endometrial.
Cancerul endometrial este adesea detectat într-un stadiu incipient, deoarece unul dintre principalele simptome este sângerarea vaginală anormală.
Astfel, în cazul în care cancerul de endometru este descoperit la timp, îndepărtarea chirurgicală a uterului vindecă adesea cancerul endometrial.
”În această patologie apare o tumoră care poate fi de mari dimensiuni, poate să cuprindă tot uterul, ba chiar poate să îl depășească, poate să invadeze țesuturile din jur, de asemenea, poate să invadeze colul uterin, trompele uterine și ovarele, iar în cazuri și mai avansate, această tumoră poate să invadeze și vezica urinară și rectul.
De asemenea, în această patologie pot să apară și adenopatii pelvine patologice”, a declarat dr. Sorin Bogdan, medic specialist radioterapie, la Digi 24.
Cauzele acestui tip de cancer nu sunt cunoscute, însă ceea ce se știe este că ceva se întâmplă pentru a crea modificări în ADN-ul celulelor din endometru.
Mutația transformă celulele normale, sănătoase, în celule anormale. Cele normale cresc și se înmulțesc la o rată determinată, murind la un moment dat, însă cele anormale se înmulțesc necontrolat și nu mor. Iar acumularea de celule anormale formează masa tumorală de la nivelul endometrului, notează Mayo Clinic.
Printre factorii de risc pentru apariția cancerului endometrial se află:
- factorii genetici. În 5% dintre cazuri, factorii ereditari contribuie la apariția cancerului endometrial
- vârsta. Acest tip de cancer apare de regulă la femeile de peste 50 de ani, vârsta medie a persoanelor diagnosticate este de 60 de ani. ”Ca date epidemiologice, aproximativ 2-3% dintre pacientele cu vârsta de peste 60 de ani pot dezvolta această patologie la un moment dat”, spune dr. Bogdan.
- obezitatea. Țesuturile adipoase produc mai mult estrogen, hormonul care crește incidența cancerului endometrial. În jur de 70% dintre cazuri sunt asociate cu obezitatea.
- rasa
- diabetul, care este deseori asociat cu obezitatea
- debutul ciclului înainte de 12 ani
- menopauza târzie
- alte tipuri de cancer, precum cel de sân, colorectal sau ovarian
- radioterapie în zona pelvică
- tratamentele cu estrogen, potrivit Sanador.
În cea mai mare parte a cazurilor de cancer endometrial (90% dintre ele), simptomul principal este metroragia, sângerarea vaginală la femeile aflate la menopauză.
”Acest simptom trebuie să alarmeze pacientele și să le facă să meargă cât mai repede la un consult medical”, a mai spus medicul.
Alte simptome ale cancerului de endometru pot includ:
- sângerările anormale (între menstruații)
- schimbările anormale la nivelul vaginului
- durere în zona pelvisului sau la contactul sexual
- micțiune dureroasă, sânge în urină.
Controalele regulate la medicul ginecolog sunt extrem de importante, atât pe perioada vieții fertile, cât și după instalarea menopauzei. Iar fiecare simptom legat de sănătatea intimă, cât de mic, trebuie să o determine să ajungă la medic.
Diagnosticul cancerului de endometru se face după efectuarea unei biopsii.
Alte metode includ ecografia transvaginală, sonohosterografia, CT, RMN, colonoscopia, clismă cu substanță de contrast.
În ceea ce privește tratamentul cancerului de endometru, medicul radioterapeut afirmă că ”această boală se tratează multimodal, stabilim secvența terapeutică optimă în cadrul comisiei multidiciplinare - tumor board.
Ca primă secvență terapeutică, chirurgia își face apariția, ca mai apoi să completăm secvența terapeutică cu radioterapia externă, însoțită de chimioterapie, de radiosensibilizare, apoi brahiterapie și nu în ultimul rând chimioterapia adjuvantă.
În contextul în care chirurgul nu poate interveni chirurgical pentru că pacienta reprezintă un risc oncologic și anestezic crescut, atunci secvențele terapeutice se schimbă.
Se intervine cu radioterapia externă, apoi cu brahiterapia endometrială, apoi chimioterapia și după investigații imagistice repetate, chirurgul poate să decidă dacă poate să intervină chirurgical, în condiții de siguranță oncologică pentru pacientă”, a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Alimentația în sezonul rece poate fi...
Această metodă simplă ne ajută să...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Riscul de a dezvolta cancer poate fi...
Acest truc simplu te scapă rapid de...