Dr. Mircea Dediu, medic primar Oncologie, a arătat, la Interviurile DC News și DC Medical, că tumorile descoperite în stadiul incipient au șanse ma mari de a se vindeca. Deși, spune el, cancerul de prostată – spre exemplu – beneficiază de terapii și în stadii avansate, cele mai multe forme de cancer au șanse mai mari de vindecare, cu cât sunt descoperite în faze mai incipiente.
Pentru asta, arată el, se recomandă controale regulate, în funcție de riscuri, vârstă etc, iar colaborarea cu medicul de familie este extrem de importantă.
„Există localizări tumorale care beneficiază de ceea ce se cheamă program de screening. Exact asta înseamnă, să implementezi o metodologie de evaluări periodice, care să ducă la depistarea, în timp util, a unei tumori în stadiu incipient.
E vorba de mamografie pentru femeile postmenopauză, în principal după 50 de ani; e recomandat la doi ani, dar e discutabil.
E vorba de colonoscopie, care se recomandă după 50 de ani;
Este vorba de evaluarea cancerului de col uterin prin citologie BaBeș-Papanicolau, care se recomandă mai devreme, în funcție de alți factori de risc și de infecție cu HPV (virusul responsabil cu o mare parte din cancerele de col uterin, n.r.), și la o categorie de femei mai tinere;
Recent există și ideea de screening de cancer pulmonar, sunt documente, studii care arată că e fezabil, dar implică o tehnologie foarte complicată după părerea mea și greu de implementat, inclusiv în țările dezvoltate”, a explicat medicul.
Mai multe detalii găsiți în materiealul video atașat
În contextul stresului creat de...
Un nou studiu sugerează că o mulțime...
Diabetul de tip 2 este cercetat de...
Nutriționiștii ne recomandă ca...
Așa arată coronavirusul în prima...
Sunt noi condiții de intrare în...
Peste 36.400 de persoane s-au...
După ce sa dovedit că zahărul poate...
ACIDUM FOLICUM - prospect. Acţiune:...
Oricine adoră sucul de fructe...
Primul caz de gripă din acest sezon a...
Toate persoanele care au primit prima...
DESOGESTRELUM - prospect....
Secretarul de Stat în MAI a precizat...
Alexandru Rafila, reprezentantul...
DCMedical este de astăzi, 22...
Vineri, 22 ianuarie, Comitetul...
Dr. Denisa Zaharia, medic ortodont,...
Șeful Departamentului pentru Situații...
DC Medical vă prezintă cele mai...
Să fim realiști: majoritatea dintre...
Șeful DSU, Raed Arafat, a anunțat...
Raed Arafat a făcut declarații,...
Comitetul Municipiului București...
Comitetul Municipiului București...
Două noi cazuri de infectare cu...
Încă două cazuri cu tulpină...
Vlad Voiculescu, ministru al...
Un profesor de la Universitatea din...
Cercetători americani au descoperit...
Dezinfectantul pentru mâini pe bază...
Ce presupune acest medicament...
Emilian Popovici, medic epidemiolog,...
Comitetul Naţional de Coordonare a...
Care sunt şansele redeschiderii...
Autoritățile au anunțat vineri, 22...
Ministerul Sănătății precizează că...
Joe Biden vrea ca 100 de milioane de...