Acesta este semnul cancerului...
Cancer, împărăteasa Japoniei. Fostul monarh al Japoniei, Michiko, este operat duminică dimineaţă, 8 septembrie, de un cancer la sân, a anunţat Agenţia Casei Imperiale (IHA) citată de AFP. Michiko are 84 de ani, iar operația va dura câteva ore și a început conform programării, la spitalul Universităţii din Tokyo, potrivit Agerpres.
Rezultatele intervenţiei chirurgicale vor fi anunțate duminică după-amiază, conform presei nipone. Diagnosticată în stadiu precoce, afecțiunea fostei împărătese a fost făcută public la începutul lunii august. Înainte de operație, Michiko a primit vizita soțului, fostul împărat Akihito, şi a fiicei lor, Sayako Kuroda, fostă prinţesă imperială devenită doamna Kuroda după căsătoria sa cu un bărbat care nu este de sânge nobil.
Conform Agerpres, Akihito a renunţat oficial la funcţiile sale în aprilie şi a devenit primul împărat care abdică după 200 de ani în cea mai veche monarhie din lume. În timpul domniei lor, Akihito şi Michiko au contribuit la modernizarea unei monarhii japoneze înrădăcinate în tradiţie, apropiindu-se de cetăţeni, ceea ce i-a făcut foarte populari. Michiko este prima plebee care se căsătoreşte cu un moştenitor al Japoniei. Cuplul s-a întâlnit cu ocazia unui turneu de tenis şi s-a căsătorit în 1959, într-o ceremonie foarte mediatizată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Acesta este semnul cancerului...
Prediabetul este un semnal de...
Palpitațiile inimii, adesea...
Această vitamină îți protejează...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Persoanele asigurate beneficiază de o...