Această vitamină îți protejează...
Potrivit unui comunicat de presă al MS, cele 8 unităţi vor consolida programul naţional de screening pentru cancer de col uterin şi vor facilita accesul la program pentru femeile din zonele defavorizate.
"Autospecialele vor fi livrate către 7 centre naţionale în săptămâna 20-24.08.2018, urmând ca ulterior finalizării procedurilor de înmatriculare şi stabilirii cadrului general de funcţionare să se înceapă campanii regionale de testare", precizează MS.
Unităţile sanitare beneficiare ce participă la campania naţională pentru depistarea cancerului de col uterin şi către care sunt destinate aceste autospeciale sunt: Institutul Oncologic "Prof. Dr. Ion Chiricuţă" Cluj-Napoca, Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Institutul Regional Oncologic Iaşi (2 buc.), Institutul Oncologic "Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu" Bucureşti, Institutul Naţional Pentru Sănătatea Mamei şi Copilului "Alessandrescu-Rusescu" Bucureşti.
MS a demarat implementarea a 7 programe de screening, în cadrul unui proiect care beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă, în valoare de 193 de milioane de euro, care vor fi utilizate pentru consolidarea programului naţional de screening şi a capacităţii tehnice a sistemului de sănătate de a furniza servicii medicale preventive.
Ce include programul de screening
Cele 7 programe sunt: depistare precoce, diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, screening pentru cancer de col uterin, cancer de sân, cancer colorectal, hepatită, screening cardiovascular şi programe destinate gravidei şi copilului.
Etapa I a acestor proiecte se află în derulare, urmând ca activitatea propriu-zisă în cadrul proiectelor finanţate din fonduri structurale să demareze către sfârşitul anului sau începutul anului 2019.
"Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiază de finanţare în valoare de 47 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile. De asemenea, pentru creşterea în continuare a capacităţii tehnice a centrelor regionale pentru cancer, se are în vedere iniţierea unei proceduri de achiziţie de echipamente medicale destinate dotării centrelor regionale de patologie şi citologie", afirmă sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
Această vitamină îți protejează...
Acest truc simplu te scapă rapid de...
Acest tratament învinge cancerul și...
Acesta este unul dintre cele mai...
Acesta este detaliul la care să fii...
Aceste alimente scad semnificativ...
Trei factori de risc majori duc la...
Zgomotul alimentar, o preocupare...