La granița dintre știință și miracol,...
„În ședința de Guvern de astăzi a fost aprobată cea de-a treia rectificare pe anul 2020. (...) Prin această rectificare se asigură finanțarea necesară în domeniul sănătății, asistenței sociale și educației", a anunțat ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, la Palatul Victoria, într-un briefing de presă după ședința Executivului.
Potrivit lui, bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu suma de un miliard de lei la rectificare. Acesta a precizat, totodată că au fost aprobați și banii cu care România contribuie la instrumentul financiar al UE privind refinanțarea producătorilor de vaccinuri împotriva COVID, astfel încât România să aibă acces la aceste vaccinuri.
„Principalele suplimentări la bugetele ministerelor: un miliard de lei pentru Ministerul Sănătății, un miliard pentru plata facturilor aferente proiectelor finanțate din Programul Național Dezvoltare Locală PNDL (...) și 567 de milioane de lei reprezentând contribuția la Bugetul UE și suplimentarea fondului instrumentului financiar pentru sprijin de urgență în vederea refinanțării producătorilor de vaccinuri SARS CoV-2 din portofoliul Comisiei Europene pentru a se asigura accesul României la vaccinuri", a menționat ministrul Finanțelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.
La granița dintre știință și miracol,...
Un nou studiu arată că monitorizarea...
Regatul Unit dă undă verde pentru un...
Noua descoperire care ar putea pune capăt rușinii tăcute a...
Ziua Naţională a Transplantului. Un...
"Cancerul nu doar slăbește trupul, ci îți fură voința de a trăi"....
Durere, balonare, infertilitate - și...
Meditația îți poate salva viața? Un...