Boala degenerativă a articulațiilor care duce la izolare socială

Osteoartrita (OA) constituie o boală degenerativă a articulațiilor care duce, adesea, la dizabilitate și izolare socială, zice un studiu.

Boala degenerativă, izolare. Cercetătorii au analizat o posibilă legătură între osteoartrită, cel mai frecvent tip de artrită, boală degenerativă a articulațiilor, și izolarea socială. Studiul care a tratat acest subiect a fost publicat în Journal of the American Geriatrics Society.

Echipa de cercetare a folosit o bază de date cu aproape 3.000 de participanți care au între 65 și 85 de ani, locuiesc în șase țări europene (Olanda, Italia, Spania, Germania, Suedia și Regatul Unit). În studiu au fost implicați un număr de 1.967 de participanți. Aceștia au fost chestionați cât de des și de câte ori s-au conectat social cu familia și prietenii, dar și cât de des participă la activități sociale. Echipa a măsurat izolarea socială, au evaluat artroza clinică a șoldului, genunchiului și mâinii. Au măsurat izolarea socială la începutul studiului și la 12 până la 18 luni mai târziu.

Boala degenerativă, izolare. Concluzii

Aproximativ jumătate dintre participanți au fost femei și aproape 30% dintre acestea au avut artrită. La începutul studiului, aproape 20% dintre participanți erau izolați social.

"Oamenii care nu erau izolați social sunt cei care sunt mai tineri, aveau mai multă educație și venituri mai mari. Aveau, de asemenea, o șansă mai mare de a deveni activi fizic, aveau timpi mai rapizi de mers, erau într-o stare de sănătate mai bună și aveau mai puține dureri. 1.585 dintre participanți au spus că nu au fost izolați social la începutul studiului. 13% s-au izolat după studiu. Ei au spus că starea lor de sănătate și osteoartrita au devenit mai grave, cu mai multe dureri și că nu au putut să se deplaseze corect. De asemenea, au dezvoltat depresie și alte probleme de sănătate mintală, cum ar fi problemele cu luarea deciziilor și a gândirii", se precizează pe news-medical.net.

Cercetătorii au observat că această afecțiune a crescut riscul de izolare socială. De aceea le recomandă oamenilor cu această boală să devină mai activi fizic și să participe la activitățile sociale din comunitate ca să nu se izoleze și să nu ajungă la depresie și alte probleme de sănătate.

Studiul, AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

AVC: Trei factori de risc majori. Doi provoacă AVC sever

Crossuri externe

pixel