Bătrân cu arsuri, adus în stare gravă la Spitalul Sf Spiridon din Iași

Salon de spital FOTO: pexels.com
Un bătrân din Răducăneni a fost adus în stare gravă la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi, după ce a suferit arsuri în timpul unui incendiu care i-a cuprins casa.

Batran, arsuri. Diana Cimpoeşu, coordonatorul SMURD Iaşi, a declarat că bărbatul, în vârstă de 89 de ani, a suferit arsuri de gradul II - III pe o suprafaţă corporală de 25%.

"Pacientul era imobilizat la pat şi nu a putut să iasă din casă. El a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor, după care a fost transferat la terapia intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie Plastică. La preluare, pacientul era conştient, agitat, prezenta arsuri de gradul II la nivelul feţei, scalpului şi zonei latero-cervicale drepte, arsură de gradul III la nivelul mâinii, arsură de grad II la nivelul antebraţului şi braţului drept, arsură membru inferior de gradul II, arsură membru inferior stâng gradul II la nivelul genunchiului şi gambă. A fost sedat şi intubat. Prognosticul este rezervat", a declarat prof.univ.dr Diana Cimpoeşu, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel