Bărbat în moarte cerebrală, salvatorul altor vieți. Medicii au prelevat organele azi

Organele donate salvează alte vieți
Un bărbat de 35 de ani aflat în moarte cerebrală va salva alte vieți, după ce familia și-a dat acordul pentru donarea organelor. Echipele de medici au fost azi la spitalul din Baia Mare pentru prelevare.

Medici veniți din Cluj Napoca, Târgu Mureș, dar și din străinătate, au fost prezenți azi la Spitalul Județean de Urgență din Baia Mare, pentru o prelevare de organe. Donator a fost un bărbat de 35 de ani, aflat în moarte clinică după ce a suferit un accident de circulație.

Mai bine de cinci ore le-a luat medicilor pentru prelevarea organelor interne, care vor ajunge la pacienți din țară și străinătate.

Unde vor ajunge organele prelevate

Potrivit unor surse, plămânii urmează să ajungă în Europa, în timp ce rinichii vor salva o viață la Cluj Napoca, iar inima, la Târgu Mureș.

Vasile Pop, directorul interimar a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, a precizat că „în jurul orei 11 au venit mai multe echipe pentru prelevare. S-au prelevat plămâni, cord și rinichi de la o prsoană tânără, de sex masculin. Noi, ori de câte ori putem, încurajăm oamenii să recurgă la această metodă pentru ajutorarea aproapelui.”

Anul trecut, la spitalul din Baia Mare au avut loc 13 prelevări de organe de la donatori aflați în moarte cerebrală. Cea de astăzi a fost a cincea prelevare de organe din acest an.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCMedical și pagina de Instagram DCMedical Doza de Sănătate și accesează mai mult conținut util pentru sănătatea ta, prevenția și tratarea bolilor, măsuri de prim ajutor și sfaturi utile de la medici și pacienți.


Ştiri Recomandate

Crossuri externe

pixel