Canabisul este ilegal în România, dar...
Bacterii, intestin, medicamente. În intestin există bacterii care procesează peste 150 de medicamente, iar cercetători de la Universitatea Yale au identificat gene care dau bacteriilor această abilitate. Cercetarea acestora subliniază rolul jucat de bacteriile intestinale în cât de bine oamenii răspund la medicamente, informează medicinenet.com.
„Este posibil să putem folosi genele sau speciile de bacterii pentru a anticipa capacitatea unei flori intestinale a unui individ de a metaboliza un anumit medicament", declara, într-un comunicat al Universității Yale, unul dintre autorii studiului, Maria Zimmermann-Kogadeeva.
Pentru noul studiu, cercetătorii au investigat dacă și cum 271 de medicamente sunt modificate chimic de 76 de tipuri de bacterii intestinale. Au observat că aproape două treimi dintre medicamente au fost metabolizate de cel puțin una dintre speciile de bacterii.
Următorul pas a fost să găsească multe dintre gene care permit bacteriilor să metabolizeze medicamentele. „Echipa a gasit variații largi în numărul acestor gene la oameni sănătoși. În unele cazuri, aceste diferențe explică de ce unele populații de bacterii intestinale (microbiom) metabolizează rapid medicamentele, în timp ce altele acționează încet sau nu pe aceleași medicamente", se arată pe medicinenet.com.
Specialiștii considerau că metabolizarea medicamentului este strict sarcina organelor, cum ar fi ficatul. Cercetătorii de la Yale speră ca studiul lor să ofere un prim pas în a înțelege cum microbiomul contribuie la metabolismul medicamentelor. Potrivit acestora, abordarea din studiu ar putea evidenția cum modulează microbiomul intestinului răspunsul la nutrienți alimentari și agenți de mediu.
Studiul a fost publicat în 3 iunie în revista Nature. Poate fi găsit AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCMedical și pe Google News
Canabisul este ilegal în România, dar...
Miastenia gravis este o boală...
Ceaiul are o multitudine de beneficii...
Colposcopia este una din metodele de...
Ce trebuie să știi când pleci iarna...
Scapă rapid de celulită și vei avea o...
Părul și scalpul, la fel ca și tenul,...